„Friends, iubiri și marele lucru teribil” de Matthew Perry

„Friends, iubiri și marele lucru teribil” de Matthew Perry

 

Este o carte care te bântuie. Cine dintre noi nu a avut niciodată niciun viciu? Toți am fost la un moment dat sau încă suntem dependenți de ceva: de țigări, de alcool, de muncă, de mâncare, de droguri, de sex și tot felul de alte obsesii. Este o carte grea, pe alocuri chiar întunecată. Cine dintre noi nu a intrat pe mâna doctorilor la un moment dat?

Acest bărbat, ajuns la 53 de ani, s-a decis să ne vorbească deschis despre cum și-a distrus viața. Este o adevărată spovedanie. Bine, Mathew Perry, trebuie să o spunem, nu este un intelectual sau un tip care debordează de perspicacitate. Dar este sincer!

Punându-și sufletul pe tavă... este evident că toată lumea se va grăbi să îl judece! Se presupune că și-a asumat asta, deși nu îl cred atât de subtil. A făcut terapie de la vârsta de 18 ani, a fost de zeci de ori la dezintoxicare, a suferit zeci de operații și a participat la mii de întâlniri cu alcoolicii anonimi! Și-a dorit să fie celebru, să umble cu cele mai frumoase femei din California, să bea și să ia pastile. I-a ieșit tot ce și-a dorit! A câștigat milioane de dolari și și-a distrus sănătatea. Și este singur! Te și întrebi: cum de nimeni nu l-a ajutat? Cum de nimeni nu a pus piciorul în prag atunci când se putea? Cum a ajuns acel simpatic Chandler din „Prietenii tăi” o epavă?

Vorbește cu o monumentală lipsă de respect despre atât de mulți oameni încât îți devine antipatic de multe ori. Dar spune tot, nu ascunde nimic! Matthew Perry se dezvăluie candid, fără nicio rezervă: egoist, sexist, arogant, nerecunoscător, oportunist, norocos, lăudăros, bețiv, fricos... Totul trece pe lângă el, nimeni și nimic nu rămâne. Sunt pagini unde ți-ai dori ca autorul să meargă mai în profunzime sau altele în care cazi pe spate citind ce-a putut să spună! Pe alocuri, amintirile sunt dureros de emoționante sau, dimpotrivă, pline de umor. Și, da, empatizezi cu copilul Matthew Perry, cu adolescentul Matthew Perry, dar cu adultul... mai puțin!

Este tragic să vezi cum un om se distruge ceas de ceas, fiind conștient de propria prăbușire. Evident, întrebarea este inevitabilă: de ce a scris cartea asta? La fel de evident, fiecare are propriul lui răspuns. Al meu ar fi că acest bărbat s-a maturizat abia acum, că abia la vârsta asta vrea să trăiască cu adevărat, vrea să recupereze, vrea să ajute, vrea să trăiască fără a mai fi dependent de ceva. Să sperăm că îi va ieși!