Așa că am ajuns cu avionul în Tenerife și cu feribotul în Gran Canaria. Vremea a fost ca vara - între 23 și 27 de grade Celsius! Evident, m-am întors într-un București înzăpezit și cu o temperatură maximă de minus 3 grade... Asta e, totul se plătește!
Și chiar trebuia să plătesc, pentru că, de exemplu, în prima seară, în Tenerife, sărbătoarea bahică a fost - ca să folosesc un blând eufemism - cam excesivă, așa că a doua zi nu a reușit să mai dea nimeni de mine până spre prânz... În fine, detalii! Să nu insistăm.
Surpriza acestei vacanțe a fost Gran Canaria, insula pe care îmi doream s-o văd de ani de zile. Și nu am fost deloc dezamăgit! Am văzut aproape tot ce era omenește posibil în intervalul de timp avut la dispoziție.
După ce feribotul ne-a lăsat la Agaete - undeva în nord-vestul insulei - am mers cu automobilul pe autostradă de-a lungul coastei, pe la nord și apoi pe la est, până am ajuns în sud la Maspalomas, cea mai căutată destinație de plajă din Gran Canaria, locul unde se află și celebrele dune de nisip. Aici trebuia să ne și cazăm, dar mai întâi am zis să vedem și ce se află mai departe pe coasta de sud a insulei.
A fost magnific! Am mers până la Puerto de Mogan și apoi înapoi spre Maspalomas, făcând câte o oprire obligatorie prin mai toate stațiunile. Dacă spre Maspalomas țărmul mării este plat și toate stațiunile de aici sunt răsfirate, largi, spațioase, în partea dinspre Puerto de Mogan și Puerto Rico, coasta este abruptă și orășelele sunt cățărate în amfiteatru pe munte. Zici că ești pe Coasta Amalfitană. E frumos, e nemaipomenit de atractiv. Am văzut sute de turiști nemți și englezi - și tineri și bătrâni - veniți să se bucure de aceste priveliști care-ți taie răsuflarea.
Spre seară am avut timp să ne plimbam prin Maspalomas și să mergem și la un restaurant unde, timp de 45 de minute, două fete ne-au cântat melodii din repertoriul Abba! Una dintre ele era româncă de-a noastră! Când și-au terminat recitalul, românca a trecut pe la masa noastră să ne salute, iar eu m-am gândit să-i fac un compliment. I-am spus că am acasă nouă discuri cu Abba, iar ea mi-a răspuns că nu-i place Abba deloc! Ei, ce ziceți, luați-o pe-asta!
Noaptea e-o nebunie în Maspalomas. Dacă ai sub 40 de ani, garantat vei sta treaz până dimineața. Nu e cazul...
Însă de-a doua zi aveam să schimb peisajul, iar splendorile aveau să fie cu mult mai spectaculoase!
Și totuși, înainte de-a schimba complet peisajul, aș mai zăbovi puțin în sudul insulei Gran Canaria... Cunoscătorii spun că Maspalomas s-ar asemăna cu Palm Springs sau cu Palm Beach, pentru că deși este o stațiune turistică - cea mai mare stațiune din Insulele Canare! - infrastructura sa este aidoma unui mare oraș: străzi, alei și trotuare accesibile și celor cu dizabilități, transport urban diversificat, cabinete medicale și clinici private, spitale, școli în limbile spaniolă, engleză și suedeză, mari centre comerciale, cazinouri, terenuri de golf, centre sportive și parcuri tematice, universitate, hoteluri, restaurante, grădină botanică, ziar în limba engleză, cartiere pentru localnici, magazine de toate felurile... Aici vezi, de regulă, suedezi, norvegieni, finlandezi, nemți și englezi. Autocarele cu turiști veneau ca pe bandă rulantă în ianuarie!
Există puține șanse să vrei să dormi noaptea când știi că în fiecare seară fie sunt concursuri de karaoke, fie cântăreți sau trupe cântă muzică live în toate barurile și restaurantele.
Gran Canaria se află la doar 144 de kilometri depărtare de continentul african, așa că nu-i de mirare că vântul a putut aduce nisip din vestul Africii, formând un deșert de aproximativ 400 de hectare cu spectaculoase dune aurii, un mini deșert între oraș și ocean, înconjurat de hoteluri și terenuri de golf. Deși deșertul este o rezervație naturală, ai voie să te plimbi printre dunele care se întind pe o distanță de câțiva kilometri. Noi am ajuns la dune după prânz, dar dacă am fi dispus de mai mult timp, probabil că ar fi fost o experiență să vedem apusul soarelui printre dune.
Superbă este și partea vestică a coastei sudice - cu plajele din Puerto de Mogan, Taurito, Puerto Rico sau Balito - unde munții se prăvălesc în mare și peisajele sunt magnifice. Cândva, demult, Puerto de Mogan era un sat pescăresc care - între timp - a devenit ceea ce este azi, adică o stațiune turistică multicoloră, cu străduțe pitorești, cu case albe încărcate de flori luxuriante, cu balcoane și curți interioare. Plaja este amplasată într-un golf cu apă liniștită și limpede. Din port poți lua oricând un vapor pentru a merge în largul oceanului, ca să vezi delfini și balene. Iarna poți prinde o temperatură de 30 de grade Celsius. Noi am prins doar 27!
La 12 km nord de Maspalomas se află una dintre cele mai mari atracții ale insulei: Palmitos Park, o oază subtropicală care cuprinde o grădină botanică, o grădină zoologică, un delfinarium, un aquarium, un parc de fluturi, o seră de orhidee, restaurante și terase. Am ratat-o, dar o pun pe listă pentru o vizită ulterioară... Noi am plecat spre nord, dar via Fataga spre Pico de las Nieves (Vârful cu Zăpadă, cel mai înalt vârf al insulei, 1.949 m). La doar câțiva kilometri depărtare de Maspalomas peisajul s-a schimbat dramatic lăsându-ne cu gura căscată și răsuflarea tăiată!
Din sud, din Maspalomas, de lângă Playa del Ingles, am pornit de dimineață spre centrul insulei, cu gândul să vedem cel mai înalt vârf din Gran Canaria, Pico de las Nieves. După vreo doi kilometri eram parcă în alt film. În spate se zărea încă oceanul. În schimb, în fața noastră începea un peisaj desprins parcă din Vestul Sălbatic, cu versanți înalți și stânci masive, cu serpentine și văi adânci. Am văzut palmieri sălbatici și câteva oaze care arătau precum jungla. Am trecut și pe lângă un parc unde te puteai plimba cu cămila. După cam 10 kilometri am oprit la primul mirador ieșit în cale (mirador: așa numesc spaniolii punctele de observație, e ceea ce noi am spune belvedere, adică o platformă de unde se poate admira o priveliște).
Am plecat mai departe încă 9 kilometri până la Fataga. Din piațeta de pe marginea drumului, unde se află și biserica, pornește o alee pietruită din care se desprind alte alei înguste și întortocheate până jos în vale. N-ai cum să te rătăcești, satul e micuț, casele sunt toate scunde, ridicate din blocuri mari de piatră acoperite parțial cu zidărie albă – totul este fermecător. Obloanele ferestrelor sunt din lemn maroniu, iar acoperișurile din șindrilă cărămizie. Este o sărbătoare a văzului.
Dacă din Fataga am fi mers mai departe spre vest, spre Tejeda, am fi ajuns într-un mare parc - intrat în patrimoniul UNESCO - un complex cultural, etnografic, istoric și arheologic, format din munți considerați a fi sacri, o zonă care abundă în monumente geologice, sanctuare, peșteri și sit-uri arheologice. Ne-ar fi trebuit câteva zile ca să explorăm acele peisaje magnifice. Rămâne pe altădată...
Noi ne-am ținut de ce ne-am propus: să urcăm mai sus, spre Pico de las Nieves. Dar mai întâi am dat peste Roque Nublo, o stâncă imensă, un monolit vulcanic înalt de 70 de metri, un simbol al Gran Canariei. Am parcat acolo unde parchează toată lumea (la Apparcamiento de la Degollada) și am savurat priveliștea. Eram la 1.813 metri deasupra nivelului mării și puteam sta foarte bine în tricou.
Am pornit mai departe spre Pico de las Nieves, dar... ghinion! Chiar în acele momente se filma un film artistic și accesul era interzis! Rămâne și-ăsta pe-altădată, nu? Ne-am îndreptat spre est, pentru a coborî în La Garita și serpentinele ne-au purtat pe lângă o mulțime de păduri de pin și locuri amenajate pentru picnic sau grătare. Am trecut prin câteva orășele cochete - San Mateo și Santa Brigida - a căror infrastructură mi s-a părut ireproșabilă.
Tot coborând spre est, și peisajul și vremea s-au schimbat. Terenul a devenit asemănător celui din Tenerife, cu vegetație mai densă, cu terasamente și multe sate. În față noastră, mult sub noi, norii ne așteptau liniștiți, promițându-ne o ploaie consistentă.
Pentru mine, totul era clar: această insulă mă vrăjise definitiv!
Am trecut de ploaia care ne aștepta mai jos și am ieșit din șoseaua șerpuită în autostrada de pe coasta de est. Am lăsat munții în spate și - cu Oceanul Atlantic pe stânga - am coborât în sud până la „El Bufadero de la Garita”. Stațiunea La Garita este practic cartierul de la țărmul mării al celui de-al doilea cel mai mare oraș din Gran Canaria: Telde.
În La Garita totul mi s-a părut nou și proaspăt construit, cu multe vile încă nerecepționate, adică nedate în folosință vreau să zic... probabil că multitudinea de case de aici este atât pentru cei care muncesc și trăiesc în Gran Canaria, cât și pentru viitorii turiști... Una peste alta, cam pustiu pe-aici! Însă noi am venit aici ca să vedem cu ochii noștri faimoasa groapă naturală creată de lava vulcanului în ocean, căreia i se spune „El Bufadero” - eu aș asemăna-o cu un fel de gheizer natural de apă, pentru că groapa se umple cu apă adusă de valurile oceanului, vântul puternic izbește apa de stânci și apoi apa iese în sus cu putere, asemenea unui gheizer. Este încă un spectacol fascinant oferit de acest minicontinent în sine, cum i se mai spune Gran Canariei.
De aici și până în nord, în apropiere de Las Palmas, adică de-a lungul a vreo 20 de kilometri, sunt numai centre comerciale. Este raiul împătimiților de shopping: you name it, you have it! Noi am ales să mergem la Outlet-ul Las Terrazas, unde chiar am cumpărat câte ceva, la un preț mult mai mic decât în mall-uri, de exemplu.
După ce-am terminat cu shopping-ul am pornit spre cel mai mare oraș din Insulele Canare, spre Las Palmas de Gran Canaria, orașul în care Columb a făcut ultima oprire înainte de a descoperi America! Aveam să văd, în sfârșit, un oraș despre care citisem atâtea lucruri. În fond, Las Palmas este unul dintre cele mai mari porturi ale Spaniei! Am aplicat rețeta mea de succes: am uitat tot ce știam despre Las Palmas, pentru a putea savura noutatea și a nu avea cumva vreo dezamăgire.
Am ajuns aproape de înserat și, după ce ne-am cazat în apropiere de Parque del Estadio Insular (adică în buricul târgului), am pornit pe jos spre Piața Spaniei și mai departe spre faimoasa Playa de Las Canteras, o plajă lungă de 3 kilometri, animată și ziua și noaptea, cu o faleză plină de baruri, restaurante, terase, magazine și hoteluri. Este atât de aproape de oraș - dar ce spun eu? - este chiar în oraș, încât oricând poți evada în acest loc în care vremea este frumoasă și rămâne așa pe tot parcursul anului. Mâine va trebui să revenim pe ziuă aici. Și va trebui să vedem și centrul vechi, să mergem și la Poema del Mar, să vizităm și casa lui Columb, să mergem și pe la terase și restaurante... Să vedem și Catedrala! Când le vom face pe toate astea, nu știu!
Las Palmas de Gran Canaria: o splendoare de oraș, înconjurat la vest, nord și est de Oceanul Atlantic, un paradis în care este veșnic vară, o aglomerație urbană care s-a extins pe această peninsulă dinspre nordul Gran Canariei și care dispune de toate atributele unui mare oraș occidental: infrastructură țiplă, blocuri înalte și super-moderne, dar și arhitectură colonială și exotică, tuneluri, piațete, străzi pietonale, parcuri, spitale, magazine, restaurante și pub-uri, hoteluri, muzee, transport urban de calitate - am înțeles că vor construi un tren de mare viteză între Las Palmas și Maspalomas - plus un port imens în est și un paseo superb în vest. Am străbătut pe jos bulevardele animate și colorate în formă de tablă de șah din orașul nou, având în stânga noastră autostrada, portul cu nave uriașe de croazieră și oceanul albastru.
Am ajuns, desigur, și pe Triana, un bulevard pietonal pe care găsești nenumărate magazine de lux și brand-uri din toată lumea, restaurante, teatre și muzee. Clădirile au fațade colorate, decorate în stil Art Nouveau, cu uși masive și ferestre din lemn. Abia după acest bulevard animat începe centrul vechi - Vegueta, cum i se mai spune - unde străzile sunt întortocheate și înguste, însă deosebit de frumoase. Pe neașteptate, am pătruns în Plaza Santa Ana, un punct central al orașului, unde au loc spectacole și concerte și în care se află cele mai marcante clădiri din Las Palmas: majestuoasa Catedrală a Insulelor Canare; în partea opusă: Primăria orașului, iar pe laterale: Palatul Arhivelor Istorice Provinciale și Palatul Diocezei Canarelor.
Este o plăcere să stai să bei o cafea sau un prosecco în această piață străjuită de palmieri și să admiri mulțimea imensă de turiști. Clădirile care mărginesc piața au o puternică amprentă colonială și exotică. În fața Catedralei stau de pază 7 statui ale unor câini - vopsiți în culoarea verde - fiecare reprezentând câte o insula din arhipelag. Evident că am intrat în Catedralâ - mi-a plăcut enorm! Liftul ne-a dus și deasupra, în turn, de unde se poate vedea cu adevărat cât de frumos este orașul.
Am lăsat în spate Catedrala, am străbătut piața înspre Primărie și imediat la stânga am dat peste o altă piațetă: Espirito Santo, o zonă cu case super elegante și cu un părculeț cu o fântână acoperită cu un dom din piatră, flancată de niște arbori care simbolizează frăția dintre Insulele Canare și America. La depărtare de vreo două străduțe am dat peste o altă piață, puțin mai măricică, în mijlocul căreia se află o fântână din secolul al XVIII-lea.
Cu mare neîncredere am intrat în „Casa lui Cristofor Columb”, un muzeu care, până la urmă, s-a dovedit a fi foarte frumos. În această clădire veche de peste 500 de ani a locuit Columb atunci când s-a oprit în drum către America. Sălile muzeului expun rând pe rând, machete ale navelor lui Columb, hărți, testamentul lui Columb, istoria Gran Canariei și legătura dintre Insulele Canare și Americi, picturi din epoca lui Columb și fotografii care redau istoria orașului Las Palmas. Clădirea se află chiar în spatele Catedralei, într-o mică piață cu fântână, înconjurată de câteva mici terase.
Ne-am oprit să mâncăm unde mănâncă și spaniolii, pe o pietonală de lângă piața agro-alimentară din centrul vechi. Și apoi ne-am dus spre Playa de las Canteras, să ne bucurăm de plajă, soare și muzică. Aici vin și localnicii și turiștii, pentru că este una dintre cele mai frumoase și bine amenajate plaje urbane din Europa. Am zis Europa? Păi, da, pentru că deși ne aflăm la mama naibii undeva în Atlantic aproape de țărmul african, aici este, totuși, Europa, adică U.E.!
Am lăsat pe ultima zi vizita la Poema del Mar, faimosul acvariu care combină natura cu tehnologia pentru a crea magie. Văzusem Loro Park din Tenerife și nu-mi imaginam ce-ar putea oferi acest acvariu în plus. Ne-am lăsat mașina în parcarea din apropiere, apoi ne-am dus la casa de bilete și dezamăgirea a început să-mi dea târcoale. Mi se părea că de-afară este prea mic ca să cred că înăuntru ar fi ceva epic, de anvergură. Chiar și după ce am intrat, scepticismul nu mi-a dispărut complet. Itinerarul este împărțit în trei zone distincte: „jungla”, „recifii de corali” și „adâncul oceanelor”.
Am admirat jungla cu ferigi, palmieri, crocodili, broaște țestoase, iguane, piranha, amfibieni și nenumărate alte specii de pești și abia când am ajuns în zona recifilor am început să simt farmecul și unicitatea acestui loc. În deplin întuneric vezi deoadată un cilindru gigantic - luminat feeric - care conține peste 400.000 de litri de apă, în interiorul căruia peștii înoată deasupra unui câmp de corali. Bref, lovitura de grație, ca să zic așa, o vei primi în zona denumită adâncul oceanelor, unde poți vedea rechini, meduze, pești colorați, pisici de mare... Și, la un moment dat, nimerești într-o sală ca de cinema cu ecran panoramic: ei bine, acel ecran panoramic este un acvariu, ecranul este de fapt cea mai mare fereastră curbată construită vreodată, de peste 140 de tone greutate, 36 de metri lungime și 7 metri înălțime - de aici și aparența de ecran de cinema! Este o adevărată minune a tehnologiei și a naturii. Rămâi mut în fața acestei frumuseți nemaivăzute.
Ați citit „20.000 de leghe sub mări”? Ați visat la ceea ce putea vedea căpitanul Nemo în adâncul oceanelor? Aici este răspunsul. Este magie pură, este magnific, este ca și cum ai asista la un spectacol fastuos de operă, în care baletul este jucat de creaturile fantastice din adâncul oceanelor. Acum, după ce l-am văzut, pot să depun mărturie că Poema del Mar este un must see. Este cireașa de pe tort. Este cel mai spectaculos acvariu din toată Europa!
Acum, după ce am vizitat cele două insule care își împart supremația Canarelor - Las Palmas de Gran Canaria și Santa Cruz de Tenerife sunt amândouă capitale ale arhipelagului - n-aș putea spune care este cea mai frumoasă sau cea mai atractivă.
Gran Canaria este un veritabil minicontinent, cu baruri animate pe Playa de las Canteras din capitala Las Palmas, cu dune de nisip auriu în sud și cu trasee amețitoare șerpuind printre munții vulcanici. În adâncul insulei, departe de țărmuri, sunt sate și ferme ascunse în peisajul luxuriant, crame cu vinuri locale, plantații de banane, ba chiar și o plantație de cafea, singura din Europa. În Gran Canaria ploaia este destul de rară, dar localnicii din Firgas - un orășel vechi de peste 500 de ani - au inventat un sistem de irigare unic: o cascadă care curge pe o stradă din inima orașului! Munții abrupți și câmpurile de lavă care seamănă cu niște lacuri pietrificate au dat naștere unor drumuri cu nenumărate serpentine. Este, probabil, o senzație nemaipomenită să stai sus pe Pico de las Nieves, cel mai înalt vârf al insulei, și să admiri priveliștea Atlanticului. Peisajul din interiorul insulei este extraordinar, însă cei mai mulți turiști se îngrămădesc pe coastă, pe plajele de nisip, unde vara nu se termină niciodată și distracția este non-stop.
Despre Tenerife se spune că este insula primăverii eterne, cu vreme bună pe tot parcursul anului. De-a lungul coastelor sale au apărut peste tot stațiuni moderne și multicolore unde te poți relaxa la soare, însă interiorul vulcanic al insulei, văile adânci și muntele Teide, înaltul vârf vulcanic de peste 3.700 de metri care domină insula și este vizibil din orice loc te-ai afla, oferă trasee extraordinare pentru drumeții. N-am cum să uit excursia pe care am făcut-o pe Teide, cu peisajele care se schimbă pe măsură ce urci în înălțime, trecând de la vegetația luxuriantă și pădurile generoase, la peisajele desprinse parcă de pe planeta Marte! Cei care nu vor să se aventureze în munți, au parte de diverse festivități care umplu străzile orașelor lună de lună, creând o atmosferă de carnaval care pare să nu se termine niciodată. Infrastructura de pe Tenerife este ireproșabilă și poate că asta este ceea ce m-a impresionat cel mai mult, atât în Gran Canaria, cât și în Tenerife. Plus faptul că și persoanele cu dizabilități și cei aflați în căruciore cu rotile pot ajunge oriunde și-ar dori! Și m-a mai impresionat ceva, în ambele insule: grija pentru copii, atenția cu care este crescută generația de mâine!
Pentru unii Tenerife este cea mai atractivă: până și Elizabeth Taylor și-a cumpărat aici o casă și o plantație de banane! Însă mie parcă mi-a plăcut mai mult Gran Canaria. Sau poate doar mi se pare că mi-a plăcut mai mult... E clar că trebuie să mai vin de vreo câteva ori, ca să-mi dau seama, nu?
Evident, simt nevoia să pun și un disclaimer: fără prietenii mei din Tenerife (aceiași ca și de la București!), n-aș fi avut posibilitatea să văd și să înțeleg atât de multe!
