„În pat cu regina” și „În pat cu regele” de Eleanor Herman

„În pat cu regina” și „În pat cu regele” de Eleanor Herman

În această ordine le-am și citit. În prima vedem de ce ajungeau reginele consoarte să își ia amanți. De cele mai multe ori, o prințesă, viitoarea regină consoartă, era forțată să se căsătorească cu un prinț străin pe care nu-l văzuse niciodată înainte, cu un degenerat regal care era respingător fizic, debil mintal, impotent sexual sau toate la un loc. Deși - după căsătorie - trăia într-un palat luxuriant și purta rochii și bijuterii fabuloase, regina era - de fapt - sătulă până peste cap de soțul ei regal și își lua... un amant! Dacă din partea regilor, toată lumea se aștepta ca aceștia să aibă amante, din partea reginelor consoarte toată lumea se aștepta ca ele să fie personificarea Fecioarei Maria, nicidecum a unei soții adulterine. Când aflau, unii regi își băgau nevestele infidele în pușcărie sau le decapitau; alții, mai binevoitori, îi făceau prim-miniștri pe amanții reginelor, lăsând treburile regatului pe seama nevestei și a amantului ei!

Cu reginele domnitoare sau cu regentele era o altă situație: acestea nu se deosebeau cu nimic de regi! Exemplul cel mai bun au fost împărătesele Rusiei, ai căror amanți au devenit putred de bogați.

În cea de-a doua carte ne lămurim de ce își luau regii amante. De-a lungul secolelor, pentru regii Europei a devenit o cutumă să aibă cât mai multe amante. Principala îndatorire a unei amante regale nu era aceea de a-i oferi regelui cele mai plăcute partide de sex, ci o companie cât mai agreabilă. Celebra Madame de Pompadour a fost frigidă, dar l-a suportat cu stoicism timp de 19 ani pe Ludovic al XV-lea. Amanta en titre a regelui trebuia să fie disponibilă 24 de ore din 24. Scuza regilor era aceeași ca și a reginelor consoarte: obligați să se însoare cu prințese străine respingătoare, regii se consolau cu femeile pe care și le puteau alege ei înșiși.

Amanta regală de succes era la fel de hrăpăreață ca și amanții regali. Este adevărat că trebuiau să se supună tuturor capriciilor suveranului, dar când ieșeau la pensie, ca să zicem așa, erau milionare!

Amândouă volumele sunt scrise în stilul „așa vă place istoria?”, adică se citesc cu plăcere, deși unele informații se tot repetă. Îi vom vedea rând pe rând pe Petru cel Mare, pe Henric al VIII-lea, pe Ludovic al XIV-lea sau pe Prințul Charles, actualul Rege al Angliei, cu toate amantele și reginele lor consoarte. La fel, vom vedea cum Regina Maria a noastră sau Prințesa Diana a lui Charles au avut amanți sau cum Ecaterina cea Mare și-a satisfăcut imensul apetit sexual cu nenumărați amanți, buni la pat și slabi la minte, după ce și-a detronat soțul, l-a băgat în pușcărie și l-a omorât.

Unii, probabil, vor deveni republicani după ce vor termina de citit aceste două cărți. Părerea mea este că ar fi naivi! Păi... nu știm atâția președinți de republici care și-au răsplătit amantele cu funcții și cu sume imense din bugetul de stat? Am avut și noi unul căruia îi plăcea tare mult de o blondă, nu?

De citit dacă nu aveți altceva mai bun de făcut, o lectură amuzantă și odihnitoare...