Ochi negri (1987)

„Ochi negri” (Oci ciornîe) de Nikita Mihalkov

Poate că omul Nikita Mihalkov nu ne este tocmai simpatic (este un mare admirator al imperialismului rus în general și al lui Putin în special), dar omul este una și opera lui este alta! 

Voioasa nonșalanță italiană se îmbină cu patetica melancolie rusească într-o melodramă dulce-amăruie despre dragoste, dar și despre ratare, eșec și lipsa de voință. Filmul îți rămâne multă vreme în minte, ca un vis plăcut sau ca o melodie obsedant de frumoasă.

Un italian bogat aflat pe un vas de croazieră își deapănă povestea amorurilor din viața sa unui comesean rus. Retrăim și noi traiul de dolce far niente alături de soția bogată sau idila pasională cu rusoaica Anna, pe care o întâlnește într-o stațiune balneară. După o noapte de dragoste intensă, Anna dispare, lăsându-i o scrisoare în care îi explică motivele fugii. Obsedat, italianul pleacă în Rusia, în căutarea Annei, iar când o găsește îi promite că va divorța de soția lui pentru a se întoarce la ea. Dar... își va relua liniștit viața alături de familie, încălcându-și promisiunea. Cine mai își ține promisiunile în ziua de azi? 

La sfârșitul filmului avem parte și de două surprize, pe care evident, nu le voi dezvălui aici!

Un Marcello Mastroianni trecut de prima tinerețe - ironic, melancolic, bufon, tandru, afemeiat și sensibil! Se vede, se simte că între el și Nikita Mihalkov a fost o bună colaborare!