Gorbaciov. Viața și epoca lui

„Gorbaciov. Viața și epoca lui” de William Taubman

Nimeni nu ilustrează mai bine ca Gorbaciov vechea zicere: "nimeni nu-i profet la el acasă" - pe cât a fost de iubit în Occident, pe atât a fost (și încă mai este) de urât la el acasă,

în fosta URSS (Rusia de azi)... În fruntea bolșevicilor ajunge în 1985 un tânăr tovarăș (Gorbaciov); avea doar 54 de ani, ceilalți din conducerea de partid și de stat n-aveau mai puțin de 75! Cum de-a demolat Gorbaciov comunismul și - odată cu el - și URSS-ul? A avut un plan? Glaznostul și perestroika, asta au însemnat, asta au urmărit?

Evident, nu!

Gorbaciov nu și-a dorit nici desfințarea comunismului, nu a vrut nici demolarea URSS, glaznostul și perestroika trebuiau doar să dea o față umană bătrânilor bolșevici și să revigoreze țara după lunga stagnare a lui Brejnev.

A fost un om de dialog, doar dacă reușeai să îl întrerupi! A fost un democrat, doar dacă nu-ți făcea zile fripte.

Dar în mod cert a fost un pacifist și un neintervenționist.

Nu a dorit să folosească forța statului împotriva oponenților politici cu niciun chip, și nici nu a trimis armata în niciuna dintre țările Europei de Est în 1989. Ar fi putut întinde pelteaua, ar fi putut să mai prelungească viața URSS-ului, dar tot s-ar fi sfârșit! Și probabil că s-ar fi sfârșit rău de tot! Meritul său este că - fără să își fi propus așa cum a ieșit - a schimbat lumea, a tăiat coada pisicii! A avut o putere imensă la care a renunțat treptat, voit și - mai ales - ne-voit!

O carte bine scrisă, obiectivă, dar și cam atașantă pe alocuri, despre ascensiunea și decăderea ultimului tovăraș, despre puciul din August, despre Reagan, Bush, Elțin și Putin, despre moartea Raisei, despre umilință și aroganță, despre o istorie pe care am trăit-o mulți dintre noi...