Cleopatra

„Cleopatra” de Stacy Schiff

Cleopatra are - probabil - una dintre cele mai bogate vieți de apoi din istorie, devenind după moarte, rând pe rând, numele unui asteroid sau al unui joc video, o marcă de țigări, o mașină de jocuri, un club de striptease, eroina unui număr impresionant de memorii, istorii, tragedii, picturi, romane și poezii sau - în epoca modernă - un sinonim pentru Elizabeth Taylor. 

Însă dovezile documentare care ne-ar putea duce direct la ea se rezumă la cel mult un singur cuvânt scris de mâna ei: semnătura Cleopatrei pe un decret.

Shakespeare și Shaw i-au pus cuvinte în gură, Michelangelo și Tiepolo au pictat-o, Elizabeth Taylor a reîncarnat-o pe marele ecran - și astfel, lumea de azi a redescoperit-o pe regina magnetică a cărei moarte a inaugurat o nouă ordine mondială. Bogată în detalii, fără a te plictisi, cartea lui Stacy Schiff este o reconstituire extraordinară a vieții unei femei care a fost egala celor mai puternici bărbați ai antichității: Iulius Caesar, Marc Antoniu și Octavian!

Recenzie „Inocenții” de Tino Neacșu

„Inocenții” de Tino Neacșu

Recenzie „Inocenții” de Tino Neacșu

de Emanuela Istrate | Oct 29, 2020 | 

În adieri și raze de toamnă azi vă fac cunoștință cu trei eroi – Dan, Robert și George – care pornesc în călătoria numită viață. Volumul „Inocenții” scris de Tino Neacșu prezintă firul vieții pe trei planuri.

Cartea cuprinde două părți: Caruselul și Sensul vieții, fiecare din ele împletind trei fire, viețile celor trei eroi. Nu ai timp să te plictisești o secundă. În timp ce afli ce mai face Dan, te gândești cu curiozitate cum mai sunt Robert și George, când unul din ei se bucură îți amintești de tristețea celorlalți sau savurând fericirea altuia, te înțeapă nostalgia celuilalt..

Este o idee genială de a prezenta viața din trei unghiuri diferite.

Deși este o carte cu trei eroi, nu vă gândiți că personajele feminine nu sunt prezente. Ba chiar sunt în număr mai mare. Prin prisma celor trei bărbați cunoaștem diferite fete, femei care trec prin viața lor. Cine va rămâne pe același drum și care va fi doar o adiere, vă las pe voi să descoperiți.

„Dan își face de lucru cu blonda. Plaja este mai animată acum, dar tot este mai bine decât oriunde în altă parte.” (pag. 92)

Acțiunile se petrec în atmosfera din România la sfârșitul anilor 1980. Firul desfășurării începe din liceu și apoi, prin vâltoarea vieții, ei experimentează facultatea, oportunități de muncă, relații care implică sentimente sau doar aventuri cu artificii și căsătorie. Cei trei eroi au succes, eșuează, gustă din platoul vieții pe îndelete.

„M-am trezit că mă bate cineva pe umăr, m-am întors și…era Violeta. Cum, Doamne Dumnezeule, a ajuns fata asta aici? M-am întors și am îmbrățișat-o.” (pag. 253)

Sunt puși în situația de a face alegeri, de a decide între două căi, de a-și asuma responsabilitatea sau a suporta consecințele. 

Bucurii, provocări, suspans, tumult de emoții. 

O carte perfectă pentru zilele de toamnă. 

„Nu încetasem nicio clipă să o iubesc, acum îmi dădeam seama. Nici nu mai doream să aflu ce se întâmplase, ce anume îi provocase această metamorfoză, mi-era de-ajuns că era cu mine, lângă mine.” (pag. 340)

Dincolo de relatarea evenimentelor, cartea este o invitație la a aprecia viața, a o trăi din plin, a înțelege că fiecare destin are părțile bune și mai puțin bune, dar că mereu apare o rază de soare după un nor.

Fiecare este responsabil de propriul fir și cum alege să și-l împletească. 

De la inocență la înțelepciune – un drum tumultos, cu aer caracteristic, în funcție de erou.

Vă doresc lectură plăcută, vă îmbrățișez cu empatie și până data viitoare gustați cu poftă din viață!

Titlu: Inocenții 
Autor: Tino Neacșu
An apariție: 2020
Editura: EDITURA UNIVERSITARĂ
Nr. Pagini: 346
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporană
Publicată la 29.10.2020 pe booknation.ro
Nota recenzorului: 10/10

Ochi negri (1987)

„Ochi negri” (Oci ciornîe) de Nikita Mihalkov

Poate că omul Nikita Mihalkov nu ne este tocmai simpatic (este un mare admirator al imperialismului rus în general și al lui Putin în special), dar omul este una și opera lui este alta! 

Voioasa nonșalanță italiană se îmbină cu patetica melancolie rusească într-o melodramă dulce-amăruie despre dragoste, dar și despre ratare, eșec și lipsa de voință. Filmul îți rămâne multă vreme în minte, ca un vis plăcut sau ca o melodie obsedant de frumoasă.

Un italian bogat aflat pe un vas de croazieră își deapănă povestea amorurilor din viața sa unui comesean rus. Retrăim și noi traiul de dolce far niente alături de soția bogată sau idila pasională cu rusoaica Anna, pe care o întâlnește într-o stațiune balneară. După o noapte de dragoste intensă, Anna dispare, lăsându-i o scrisoare în care îi explică motivele fugii. Obsedat, italianul pleacă în Rusia, în căutarea Annei, iar când o găsește îi promite că va divorța de soția lui pentru a se întoarce la ea. Dar... își va relua liniștit viața alături de familie, încălcându-și promisiunea. Cine mai își ține promisiunile în ziua de azi? 

La sfârșitul filmului avem parte și de două surprize, pe care evident, nu le voi dezvălui aici!

Un Marcello Mastroianni trecut de prima tinerețe - ironic, melancolic, bufon, tandru, afemeiat și sensibil! Se vede, se simte că între el și Nikita Mihalkov a fost o bună colaborare! 

O librărie în Berlin

„O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel

Titlul este departe de povestea cărții. Ar putea chiar să te facă să nu o mai citești, dar ajungi să o răsfoiești imediat cu înfrigurare și uimire, vrând să descoperi cât mai repede ce urmează.

Pe scurt: este aventura extraordinară a unei femei singure care fuge ca să-și salveze viața! 

Francoise este o evreică din Polonia care - după ce studiază la Paris după Primul Război Mondial - decide că destinul ei este să își deschidă o librărie franțuzească la... Berlin! Succesul afacerii (și al pasiunii) ei se sfârșește odată cu venirea la putere a lui Hiter. Împiedicată să se întoarcă la familia ei din Polonia, Francoise fuge în Franța în 1939. Când Parisul este bombardat și apoi ocupat, Francoise se refugiază la Nisa, ascunzându-se și supraviețuind prin mila unor francezi care își riscă viața pentru a o proteja. Singura ei scăpare este să trecă granița în Elveția. 

O poveste despre oameni și ne-oameni, o nemaipomenită incursiune în ceea ce are umanitatea mai înălțător și mai josnic, o carte plină de suspans și răsturnări de situații care se citește mai alert decât un roman polițist!

Iisus, fiul Daciei

„Iisus, fiul Daciei” de E. Delcea

Exploziv! Iisus a fost geto-dac! Și s-a născut în Bucegi! Iar Hitler se plimba bine-mersi prin America în anii '60... Cosmosul este condus de un consiliu galactic, iar Luna este o navă cosmică reptiliană!

Mai vreți? Iată: o navă sovietică a fost distrusă de siriusieni la cererea SUA și Israel. Sau: Kennedy a fost asasinat pentru că i-a călcat pe coadă pe reptilieni! Conducătorii Ocultei mondiale sunt aleși odată la 3 ani de regina Angliei, iar Anglia este proprietatea Vaticanului.

N-aș putea spune că am rămas cu gura căscată dând peste o astfel de carte. Am ajuns la o vârstă la care pot spune: dacă există oameni care vor să creadă așa ceva... n-au decât! E treaba lor! Dacă își văd de ale lor și nu ne fac niciun rău... eu unul n-am nimic împotriva lor!

Am văzut și citit chestii mult mai rele!

Singură pe Drumul Mătăsii

„Singură pe Drumul Mătăsii” de Sabina Fati

Scrisă înainte de „Ocolul Mării Negre în 90 de zile" - o călătorie printr-o lume exotică (pentru noi), râvnită deopotrivă și de China și de Rusia - un mozaic fantastic de popoare, istorii, religii și obiceiuri. Plus o mulțime de dictatori, președinți aleși pe viață...

Ocolul Mării Negre în 90 de zile

„Ocolul Mării Negre în 90 de zile” de Sabina Fati

O poveste care pare mai degrabă un thriller, decât o vacanță în jurul Mării Negre! Aștepți cu nerăbdare mai la fiecare pagină să vezi dacă autoarea mai iese vie din locurile prin care trece, pentru că are parte de toate grozăviile! Este mai greu și mai înfricoșător să călătorești de-a lungul țărmurilor acestei mări cu plaje paradisiace pe alocuri, decât prin jungla africană! Numai că prădătorii din junglă sunt aici înlocuiți de spaimă, resentimente, războaie, șpăgi, hoți, granițe inaccesibile, conflicte mocnite...

O singură mare, 90 de zile, 7 ţări, 8 graniţe, o lovitură de stat şi un război! La Odesa, un localnic se amuză pe seama divergențelor legate de limba pe care trebuie să o vorbească locuitorii din Odesa: „nu contează dacă vorbești rusa sau ucraineana, pentru că oricum ai accent evreiesc!”

Iată și traseul, în sesul acelor de ceasornic:
- Mangalia - Constanța - Cetatea Albă - Odesa - Nikolaev - Herson - Berdiansk - Mariupol - Harkov - Rostov pe Don - Kerci - Feodosia - Yalta - Sevastopol - Novorossiisk - Soci - Suhumi - Poti - Batumi - Trabzon - Of - Unye - Samsun - Sinop - Zonguldak - Istanbul - Burgas - Varna

O zi în Roma antică

„O zi în Roma antică” de Alberto Angela

Cum ar fi să te întorci în timp și să trăiești o zi întreagă în Roma antică pe vremea lui Traian? O aventură extraordinară plus un amănunt: aurul adus din Dacia a permis stăpânirii romane să-i scutească de taxe și impozite pe toți contribuabilii de pe tot cuprinsul Imperiului Roman timp de un an!

Gloria și decăderea Anei Pauker

„Gloria și decăderea Anei Pauker” de Robert Levy

"The Rise and Fall of a Jewish Communist", tradusă la noi „Gloria și decăderea Anei Pauker", aceea care a fost prima femeie ministru de externe din lume și conducătoarea de facto a PCR și a României între anii 1944 si 1952. Veți constata că, în ciuda ocupației sovietice, cel mai mare rău și l-au făcut românii între ei, unii altora - duplicitatea, oportunismul, carierismul, prostia... E ceva nou sub soare?

Maria Antoaneta. Procesul Reginei

„Maria Antoaneta. Procesul Reginei” de Raphael Dargent

Nu este cea mai bună carte despre Maria Antoaneta, dar are - cel puțin în intenție - o abordare incitantă: refacerea simulacrului de proces al ultimei și celei mai faimoase regine a Franței de dinainte de revoluția franceză de la 1789...

Prietena mea genială

„Prietena mea genială” de Elena Ferrante

Un tablou epic, dinamic şi unic despre o prietenie care durează o viaţă, o prietenie începută la Napoli în anii ‘50 şi încheiată la Torino în 2010. O carte despre două prietene care deschid ochii într-o mahala napolitană şi a căror prietenie le va marca destinele. Când una dintre ele pare să fi dispărut fără urmă, cealaltă începe să scrie povestea relaţiei lor şi să o descrie pe geniala ei prietenă. Desigur, prietenia este ceva rar şi plin de bucurie, dar şi o responsabilitate pe care - vrei, nu vrei - trebuie să o porţi cu tine toată viaţa.

Interesant este faptul că Elena Ferrante este un pseudonim literar, nimeni nu ştie cine este cu adevărat această foarte citită şi apreciată scriitoare italiană.

Trenul lui Lenin

„Trenul lui Lenin” de Catherine Merridale

Anul este 1917, Germania pare învingătoare pe toate fronturile. Cum poate o călătorie cu trenul să schimbe cursul războiului şi-al istoriei? S-a întâmplat!

Lenin - exilat la Zurich - află că în Rusia a izbucnit revoluția şi că țarul Nicolae al II-lea a abdicat. Dornic să transpună în viaţă ideile lui Karl Marx şi să instaureze un sistem sovietic care conduce în numele oamenilor muncii (bla, bla, bla...), Lenin vrea să se întoarcă imediat la Petrograd (Sank-Petersburg). Dar cum? Pe unde? Germania şi Rusia sunt în război, una împotriva celeilalte...

Germania îşi dorea organizarea unei revoluţii în Rusia care să determine ieşirea acesteia din război, pentru a avea mână liberă împotriva Angliei şi Franței. Serviciile secrete germane s-au convins că o revoluţie sprijinită şi finanţată de Germania avea sorţi de izbândă numai cu... Lenin la conducere! Aşadar... nemţii îi pun la dispoziţie un tren, pază şi bani lui Lenin şi anturajului său, pentru ca aceştia să ajungă în siguranţă în Rusia.

„Intrarea lui Lenin în Rusia, un succes. Acționează exact după dorința noastră." - este textul unei telegrame a serviciilor secrete către Curtea imperială a Germaniei. Restul... e istorie! O istorie contrafăcută, chinuită, crâncenă, nemiloasă, o operație fără anestezie pe viața a milioane de oameni. Sloganul lui Lenin - pâine, pace şi pământ - încă mai suceşte mintea altor milioane şi în ziua de azi...

Marea Neagră. O istorie

„Marea Neagră. O istorie” de Charles King

Păi, să vedem - Marea Neagră a fost rând pe rând: Pontus Euxinus, Mare Maggiore, Kara Deniz, Ciornoe More, și - last but not least - Black Sea! Adică, tradus, Marea Neagră s-a numit așa cum a vrut cel care-a stăpânit-o! Grecii antici, romanii, genovezii și venețienii, turcii, rușii și, după Războiul Crimeii de la 1854, britanicii și succesorii lor din ziua de azi, americanii! Și nu întâmplător, soarta lumii s-a hotărât la Yalta, în Crimeea, la Marea Neagră! 

Bun. Și ceilalți? Unde ne aflăm noi, țările mici, în această ecuație? Aici intervine Charles King cu povestea sa fascinantă despre Marea Neagră: o istorie relatată precum un roman polițist, cu fapte și întâmplări care te fac să descoperi ceea ce credeai - în mod naiv - că deja știai! Nu știai nimic... 

Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar

„Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar” de Virginia Vallejo

Ea este o pisi cu mansarda destul de mobilată, dar tot o pisi: Virginia Vallejo, prezentatoare de televiziune, foto-model, actriță de telenovele, curvă de lux, nici ea nu știe ce anume ar cam vrea să fie. În 1982 îl cunoaşte pe Pablo Escobar: senator, excroc, regele cocainei, miliardar în dolari, însurat și cu copii. So what? Cică marea dragoste a dat peste ea și n-a mai putut trăi fără Pablo... Asta după ce fusese căsătorită sau avusese aventuri cu cei mai bogați oameni de afaceri sau politicieni din Columbia!

Trebuie să ai un mare tupeu ca să pretinzi că ai fost o inocentă, când tu ai făcut trafic de influență, te-ai lăsat efectiv plătită, ai acceptat bani de shopping sau alte expediente... Doamna suferă (nu face donații, doar suferă) pentru săracii planetei, dar îmbrăcată numai în Valentino, cu pantofi Gucci și cu geantă Vuitton. Ne lași?! Doamna nu poate merge fără 100.000 de dolari la shopping, ea se compară numai cu Sophia Loren sau cu Elizabeth Taylor, ea este o femeie morală și puternică (așa zice ea) care face și drege...

El, știe toată lumea, este un asasin neșcolit, grandoman și răzbunător, care le atrage pe toate femeile pisi de pe planetă, evident... Tot ce este ilegal îi face plăcere, îl excită. Când începe să facă bani (vorbim de miliarde), Escobar se apucă de proiecte umanitare, dar nu din mărinimie, ci pentru că săracii îi aduc voturi, multe voturi! It's the same old story, o trăim și noi, aici, la noi acasă: o cloacă de parveniți, de criminali finaciari și de inculţi conduc o țară...

Bref: ea este o complice, pentru că face reportaje în care-l cosmetizează drept filantrop pe Pablo, iar el este un manipulator extraordinar, un geniu al lumii interlope.

Totuși, ce-i al ei e pus deoparte: cartea se citește cu o fascinație morbidă! E un rar prilej de a vedea psihologia mafioților, a snobilor, a politicienilor și a cocalarilor milionari în dolari. Filmul încă nu l-am văzut! 

O istorie a Bizanțului

„‎O istorie a Bizanțului” de Timothy E. Gregory

Vrem, nu vrem... Bizanțul și-a pus amprenta și asupra noastră, este - deci - firesc să încerci să descifrezi care sunt - dacă sunt - moștenirile pe care le-am preluat și noi, românii. Termenul „Bizanț" este o ficțiune, un cuvânt inventat de istoricii moderni (singurul adevăr este că așa se numea cândva locul pe care avea să fie construit Constantinopole). 

Bizantinii își spuneau romani, ei erau noua Romă; perșii, arabii, turcii, toată lumea le spunea romani. Practic, noua Romă a rezistat încă o mie de ani după căderea primeia! Tocmai această mie de ani ne este povestită în cartea de față, o istorie a împăraților, a creștinismului, a comerțului, a războaielor, a cruciadelor, a apariției și dispariției de popoare și state... 

Cultura antichității greco-romane a fost salvată, prezervată și dezvoltată de bizantini! Chiar și după căderea Imperiului Roman de Răsărit (Bizanțul) din 1453, încă mai existau hărți pe care se putea citi „Romania" pe un teritoriu aflat undeva în sudul Bulgariei și nordul Greciei până spre est, la Constantinopol, desemnând ținuturile locuite de romani (bizantini). 

Pe hărțile de azi, termenul "Romania" s-a mutat la nord de Dunăre... 

Alertă roșie

„Alertă roșie” de Bill Browder

Corporatiști, piețe emergente, polițiști și judecători corupți, mafioți, burse, politicieni și îmbogățiți peste noapte, hoteluri de cinci stele, miliardari, Londra, Moscova, Monaco, Davos... O carte pe care o citești pe nerăsuflate, e fix ca un policier sau ca un thriller. Ritmul este alert, miza crește de la o pagină la alta. Ai crede că scriitorul are o imaginație inepuizabilă, dar totul este - se pare - foarte adevărat! Cartea este un non-fiction! Personajele trăiesc și auzim despre ele la toate canalele de știri. 

Bref: un corporatist american plonjează în jungla afacerilor din Europa de Est de după căderea regimului comunist. După o escală în Polonia (ar fi putut fi România, n-ar fi fost nicio deosebire) se stabilește la Moscova și își deschide un fond de investiții. De-aici încolo... viața bate filmul!

Povestea noului nume - Cei care pleacă și cei care rămân - Povestea fetiței pierdute

„Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei care rămân”, „Povestea fetiței pierdute” de Elena Ferrante

Adică volumele 2, 3 și 4, continuare a primului („Prietena mea genială") care împreună - toate patru - formează „romanele orașului Napoli" sau „tetralogia napolitană".

O saga începută într-un Napoli din anii postbelici până dincolo de anii cutremurului politic, social și cultural declanșat de operațiunea „Mani Pulite"; o poveste despre violență, sărăcie, dragoste, iluzii, brutalitate, mafioți sau comuniști, despre o Italie care se transformă sub ochii noștri pe parcursul a șaizeci de ani prin prisma unei prietenii - pe cât de indesctrutibile, pe atât de volatile - dintre două femei.

Este o epopee extraordinară, o frescă răscolitoare și emoționantă, incredibil de acaparantă, pe care o citești pe nerăsuflate, neștiind cum ai ajuns să termini atât de repede peste 1600 de pagini! 

Alianța Diavolilor: Pactul lui Hitler cu Stalin, 1939-1941

„Alianța Diavolilor” de Roger Moorhouse

Hitler și Stalin bat palma și devin prieteni când miniștrii lor de externe - Ribbentrop și Molotov - semnează pactul de neagresiune la 23 august 1939. Ulterior, Stalin a pretins că fusese forțat să semneze pactul și că protocolul secret al acestuia – care se referea la granițele țărilor baltice și Poloniei și la dezinteresul total al Germaniei față de Basarabia și Bucovina de Nord – nici măcar n-a existat! Și așa a spălat pe creier o lume întreagă... Știm azi că al Doilea Război Mondial a debutat cu invadarea Poloniei dinspre vest de către Germania fascistă și a continuat tot cu invadarea Poloniei... dinspre est, de către Rusia comunistă. Hitler și-a făcut jocurile în vestul Europei, iar Stalin a atacat Finlanda, a invadat balticii și estul României, Basarabia...

Odată cu trecerea timpului, milioane de oameni au fost afectați de paranoia și de dorința de putere a celor doi dictatori. Efectele acestui pact se simt și în ziua de azi...

(Don't worry, există - as we speak - destui apărători ai lui Stalin, au fost, sunt și vor fi, că asta-i lumea... )

Fontana di Trevi

„Fontana di Trevi” de Gabriela Adameșteanu

Plecată în Occident cu ani buni înainte de 1989, Letiția se întoarce periodic în Bucureștiul aflat într-o veșnică tranziție, pe urmele unei moșteniri iluzorii și a speranței, la fel de iluzorii, că va găsi o editură care să-i publice o nouă carte. Avem parte de un fascinant joc de "du-te, vino" între trecut și prezent, un joc al demontării tuturor miturilor și iluziilor, iar marea revelație este că adevărul nu ne face neapărat mai liberi! Pentru că fiecare are un adevăr de uz personal care rareori se întâlnește cu adevărul de uz personal al celuilalt.

Un roman ca un concert de muzică clasică: impunător, greu, palpitant, răscolitor. Au trecut (când oare?) peste 30 de ani de când am citit "Dimineață pierdută", un alt roman faimos de-al Gabrielei Adameșteanu

Hrușciov, omul și epoca sa - Tatăl meu, Beria

„Hrușciov, omul și epoca sa” de William Taubman & „Tatăl meu, Beria” de Sergo Beria

Prima, scrisă excelent, ni-l dezvăluie pe țăranul cu patru clase, necioplit și necitit, dar șiret și deștept, care a ajuns să fie succesorul lui Stalin. De numele lui se leagă criza cubaneză a rachetelor și destalinizarea. A fost primul țar roșu detronat și rămas în viață. 

Cea de-a doua, scrisă de fiul lui Beria, încearcă sa-i găsească circumstanțe atenuante celui de numele căruia se leagă cei mai crunți ani de teroare stalinistă. După moartea lui Stalin, între Hrușciov și Beria a început războiul pentru succesiunea la „tronul" Rusiei sovietice. Hrușciov a învins, Beria a fost judecat și executat. Ar fi putut fi (și) invers, pentru că niciunul dintre cei doi nu era „inocent", amândoi fuseseră baronii lui Stalin... 

Una peste alta, din mai fiecare pagină, indiferent de carte, reiese pregnant figura lui Stalin, cel care dispune de viața tuturor după cum vrea, cel care dictează tot, știe tot, face tot... 

Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin

„Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin” de Orlando Figes

Abia a apărut, am fost norocos să o găsesc imediat și surpriza este incredibilă, peste așteptările mele. De obicei istoria se învârte in jurul regilor, președinților sau al conducătorilor lumii. Le știm tabieturile, viciile și pasiunile, palatele și dormitoarele. Însă rareori istoria coboară și în stradă! Știm totul despre Lenin și Stalin sau despre Henric al VIII-lea și Ludovic al XIV-lea. Dar vocea supușilor, vocea noastră, a oamenilor de rând, a prostimii, a electoratului? Bine, e o figură de stil: electorat!- ce electorat putea exista pe vremea celor pomeniți mai înainte?! Am citit destule platitudini și fraze sforăitoare despre popor etc. Acum e altceva!

E ca un joc de puzzle! „Vorbind în șoaptă" reușește performanța de a pune cap la cap fragmentele care nasc această frescă de dimensiuni epice a glasului celor care au îndurat istoria sub Stalin. Un simplu cuvânt sau gest putea fi începutul unei cariere nemaipomenite sau putea distruge un întreg neam. Familiile locuiau la comun cu alte familii în apartamentele sovietice și orice ceartă, cât de mică, ducea adesea la denunțuri fatale. În spatele zâmbetului colegului, prietenului sau al propriului copil se putea ascunde un colaborator al securității. Într-o lume în care oricine era suspect, nici măcar membrii nomenklaturii nu erau scutiți de delațiuni și arestări. Vedem și înțelegem cum se desfășura viața de zi cu zi în anii stalinismului: neîncredere, teamă, compromisuri, trădări, paranoia... O priveliște de infern a trecutului dureros al Rusiei în vremea lui Stalin... 

Au trăit și românii astfel de vremuri! 

Viața nu-i croită după calapod

„Viața nu-i croită după calapod” de Aurora Liiceanu

Cred că înșiruirea unor titluri de capitole ale cărții ține - cu mult mai bine - loc de orice comentariu:

Adieri de kitsch la o nuntă țărănească • Matrioana, macaroanele, cucuveaua și țucalul • Intelectualii semidocți, vatmanul și alții • Femeia neînduplecată • Întâlniri ciudate • Orice sfârșit naște un început • Copilul – mod de utilizare • Psihologul și secretele

Enjoy!

Lebedele de pe Fifth Avenue

„Lebedele de pe Fifth Avenue” de Melanie Benjamin

Pentru mine, din toată foșgăiala asta epică și strălucitoare a New York-ului celor rich and famous rămâne gustul amar al volatilității (a aproape) oricărei prietenii: traiectoria de la clipele inestimabile care fac savoarea unei prietenii până la sfârșitul brusc, aparent inexplicabil, datorat ambelor părți deopotrivă.

Altfel, avem de-a face cu o neașteptată invitație - free of charge - la o petrecere unde se servește șampanie la pachet cu secretele cele mai murdare ale elitei newyorkeze! Fascinant!

O femeie din Berlin

„O femeie din Berlin” de Anonima

Autor: da, o anonimă!

O carte ca un șuvoi, ca un tsunami care vine să spulbere tot ce credeai că știi despre război, ruși, americani, Hitler...

În aprilie 1945 rușii invadează Berlinul și pentru femeile Berlinului urmează (primele) opt săptămâni de coșmar! Rușinea, decența, scârba, dezgustul și câte altele au făcut-o pe autoare să nu-și divulge numele. Și fiecare pagină ne dezvăluie, în crescendo, apocalipsa, grozăvia abjecției umane... acel ceva despre care nimeni n-a vrut și nu vrea să ne spună nimic în nicio carte de istorie!

Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi

„Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi” de General C. Găvănescul

Cu mare reticență am cumpărat-o și apoi am tot amânat-o. Iar vlăstare regale, iar cărți scrise de militari? Până când... i-a venit rândul și a trebuit s-o citesc! Poate că m-a decis nostalgia locurilor vizitate, cândva, şi de mine...

Surpriza a fost mare! Aș putea spune că efectiv am revizitat toate locurile descrise cu poftă si vervă în această carte, dar întorcându-mă cu zeci de ani în timp: călătoria lui Carol în Egipt are loc intre februarie și aprilie 1920. 

A fost frapant să constat că prin unele părți ale lumii totul a rămas la fel ca acum aproape o sută de ani, că și eu am văzut fix aceleași străzi, aceleași obiceiuri, aceeași mizerie sau splendoare (și ca să nu primesc tone de ironii, sa fim înțeleși, nu mă refer la piramide, da?

Și-apoi, întotdeauna am fost atras de cărțile de călătorii! Iata și traseul acesteia: Constanța, Bosfor, Istanbul, Pireu, Atena și Acropole, Alexandria, Cairo, Piramidele și Sfinxul, Luxor, Karnak, Asswan, Valea Regilor, Abu Simbel, Port Said, Canalul Suez...

Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea

„Saga dinastiei Romanov” de Jean Des Cars

Scrisă alert, colocvial, cu pasiune, ca un roman plin de intrigi și răsturnări de situaţii - o fascinantă incursiune în cei 300 de ani de domnie ai Romanovilor și o încercare de a înţelege istoria Rusiei.

Numai cu fiica mea

„Numai cu fiica mea” de Betty Mahmoody

O carte fascinantă, ma rezum doar sa citez din promo:

„În avionul care o duce la Teheran – împreună cu soţul ei de origine iraniană şi cu fiica sa de patru ani – pentru o vacanţă de două săptămîni, Betty are sentimentul că a făcut o greşeală ireparabilă. Cîteva zile mai tîrziu, viaţa ei devine un coşmar: soţul se transformă într-un temnicer, ţinîndu-le prizoniere într-o ţară unde femeile sînt aproape sclave, iar americanii sînt dispreţuiţi. Betty nu-şi mai doreşte decît să se întoarcă acasă împreună cu fiica sa, în Statele Unite, să părăsească această ţară sfîşiată de război şi tradiţii arhaice, o lume haotică, în care femeile trebuie să îndure fel de fel de umilinţe. O poveste adevărată şi fascinantă despre dragoste maternă, disperare şi curaj pe fundalul unei situaţii politice de criză."

Miezul nopții la Pera Palace

„Miezul nopții la Pera Palace” de Charles King

„Dacă lumea ar fi o națiune, Istanbul-ul ar fi capitala", ar fi spus Napoleon. Bizanț, Noua Romă, Constantinopol, Istanbul... Câte metropole din această lume se pot mândri cu două mii de ani de viață neîntreruptă?

Charles King ne redă povestea Istanbul-ului luând ca reper un faimos hotel: Pera Palace, construit în 1892 și conceput ca o emblemă a orașului, un hotel care la acei ani oferea cazare de lux, lift, băi, dușuri, încălzire centrală și curent electric turiștilor străini veniți cu Orient-Express-ul pe malurile Bosforului.

Lista de oaspeți a hotelului este plină de culoare: Mustafa Kemal, cunoscut mai târziu în lume ca Ataturk, primul președinte al Turciei; Frederick Bruce Thomas, un afro-american, promotor al jazz-ului și al cluburilor de noapte; Leon Troțki, bolșevicul exilat de Stalin (și omorât la ordinul lui, mai târziu, în Mexic); monseniorul Angelo Giuseppe Roncalli, devenit mai târziu Papa Ioan al XXIII-lea; Thomas Whittemore care a supervizat restaurarea Hagiei Sofia; Agatha Christie, regina romanelor polițiste...

Prin poveștile lor înțelegem cum Istanbul-ul s-a aflat dintotdeauna la răscruce de drumuri, ca o punte între Est și Vest, un melting pot al armenilor, grecilor, albanezilor, persanilor, levantinilor, italienilor, al turcilor și al kurzilor; o succesiune de împărați, generali, sultani și președinți, un loc în care s-au întâlnit creștinismul, iudaismul și islamul.

O altă lucrare fascinantă a celui care a scris fenomenala „Odessa - Geniu și moarte într-un oraș al visurilor"

Borş ucrainean

„Borş ucrainean” de Piotr Pogorzelski

O carte despre o lume... despre care nu știm (mai) nimic!

„Dacă există bogăţie în Ucraina, atunci e o bogăţie opulentă; dacă există rock'n roll, atunci e plin de emoţii; dacă există corupţie, atunci e nemărginită, cuprinzând toate sferele vieţii; dacă există femei, ele nu pot fi altfel decât excepţional de frumoase... "

Crimeea. Ultima cruciadă

„Crimeea. Ultima cruciadă” de Orlando Figes

Războiul Crimeii a început prin ocuparea de către Rusia a Principatelor Române, în 1853. Teatrul de război s-a mutat imediat de la Dunăre în Peninsula Crimeea. Mulți l-au considerat un război religios: Occidentul catolic și protestant (Anglia și Franța) versus Orientul ortodox (Rusia). Oare? Păi, Occidentul și-a dat mâna cu Turcia musulmană contra Rusiei ca urmare a ocupării de către aceasta din urmă a unor țări ortodoxe: Principatele Române (aflate, e-adevărat, în componența Turciei otomane)! Ultima cruciadă?! Poate că da, dar privit doar dinspre ruși, ei aveau pretenția că erau moștenitorii Bizanțului, a treia Romă... Doar așa ne-am putea gândi la o ultimă cruciadă.

Dar să nu ne facem iluzii! Rușii doreau să transforme Marea Neagră în lac rusesc, ceea ce... e valabil și azi, nimic nou sub soare. A fost un război pentru teritorii, pentru acces direct la Marea Neagră, pentru comerț, a fost primul război total, primul război modern și primul mediatizat în întreaga lume. A fost pentru prima dată în istorie când un război a fost relatat, povestit, disecat, și fotografiat zilnic de către reporterii celor mai mari ziare occidentale! Emoția a fost universală! 

Rușii au mâncat bătaie, flota de război le-a fost distrusă complet, Occidentul a ajuns la Marea Neagră, iar peste șase ani Principatele Române aveau să se unească în ceea ce avea să se numească, simplu, România! Probabil că fără acest război al Crimeii, noi am fi devenit o gubernie rusească, așa cum deja era Basarabia... Abia în secolul următor - la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial - avea sa devină Rusia iarăși o mare putere! 

Iadul dezlănţuit. Al doilea Război Mondial văzut de contemporani

„Iadul dezlănţuit” de Max Hastings

O carte ca un roman fluviu, scrisă nu de un istoric, ci de un ziarist, o lucrare de peste 900 de pagini care priveşte războiul prin ochii celor care l-au trăit nu în cabinete și palate, ci în tranșee, în adăposturi anti-aeriene, acasă, pe stradă, în lagăre, în apă și în aer, în deșert, în noroaie... Tragediile și suferințele sunt colosale, iar poveștile nu ar fi putut fi inventate de niciun scenarist de film de la Hollywood! Relatările personale - aproape neverosimile - se adună într-un tablou uriaș și sinistru. Poveștile trăite pe timpul bombardamentelor din Londra sau Berlin ne fac să ne întrebăm ce fel de oameni au târât cu atâta înverșunare și cinism alte zeci de milioane de oameni într-un măcel global…

Într-un oraș rusesc nu au mai rămas decât femei care să dirijeze traficul și o fac mai bine decat bărbaţii, doar că fluieră prea mult! Un soldat italian care și-a recuperat testiculele de pe câmpul de bătălie ajunge la spital, le scoate din buzunar - „pline de firimituri de biscuiți" - și întreabă doctorul dacă poate să i le coase la loc... La Stalingrad, pe timpul zilei orașul pare să fie un fel de rug imens, iar pe timpul nopţii fluviul Volga se umple de câini care înoată disperați spre celălalt mal.

Avem în faţa ochilor o vastă panoramă, de la agonia Poloniei invadată de nemţi și de ruși în septembrie 1939, până la foametea din Bengal din 1943, în care cel puțin un milion de oameni au murit din cauza neglijenței britanice. Mai avem raidurile aviației britanice asupra Germaniei, ororile convoaielor arctice, lupta cu tancurile din deșert, giganticele bătălii navale din Pacific sau ciocnirile din junglă, căderea Berlinului și bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. O tragedie planetară în care până și Holocaustul este (doar) o oroare ca oricare alta...

Concluziile le trage fiecare.

Ultimul Țar

„Ultimul Țar” de Robert Service

Știm de dinainte să ne-apucăm de citit cartea că Nicolae al II-lea (și toata familia) a fost asasinat de bolșevici în pivnița unei case din Ekaterinburg în iulie 1918. Dar pe măsură ce dăm pagină după pagină apare undeva o speranță că va scăpa, că bolșevicii vor pierde puterea, că... Desigur, totul se datorează măiestriei cu care Robert Service descrie ultimele 16 luni din viața monarhului. 

A fost ultimul țar un tiran reacționar și încăpățânat? Sau un soț și un tată iubitor, care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru Rusia? Probabil că a fost de toate la un loc. În martie 1917, Nicolae al II-lea a fost obligat să abdice, iar ce a urmat după el, se știe. Aveam să o simțim și noi pe pielea noastră câteva decenii mai târziu!

Cei trei împărați

„Cei trei împărați” de Miranda Carter

Subtitlul „trei veri, trei imperii şi drumul către Primul Război Mondial" pare să rezume totul, în sensul că ne-ar fi ușor să arătam cu degetul către vinovații pentru tragedia Marelui Război. Cei trei veri sunt Wilhelm, Nicolae şi George, iar imperiile sunt Germania, Rusia şi Anglia. Este o poveste spusă cu mult farmec şi acuratețe, cu mult umor și care redă în culori vii un tablou al întregii belle epoque văzute prin ochii caselor regale de dinainte de conflict. 

Lipsesc din această frescă - sau, cel puțin, nu au accentul necesar - adevărații factori care au grăbit cataclismul la sfârșitul căruia Wilhelm a fost silit să abdice și să plece în exilul său olandez, în timp ce Nicolae și copiii săi au fost uciși de bolșevici. Singur George va supraviețui pe tronul unei Anglii aparent victorioase, dar sărăcite și extenuate. 

Absolutismul monarhic în Europa a luat sfârșit, dar în locul lui a venit ceva şi mai rău: Hiler în Germania, Stalin în Rusia... Anglia a dus mai departe, cu chiu cu vai, democrația aşa cum o cunoaştem noi azi.

Mărturie din iad

„Mărturie din iad” de Immaculee Ilibagiza

Nu am ştiut nimic despre genocidul care a avut loc în Rwanda în 1994. Poate că am auzit la știri și nu am dat importanță. Erau anii 90' și mai aproape de noi era un alt genocid: cel din fosta Iugoslavie. 

Pe de altă parte, noi, românii, suntem destul de ermetici la întâmplările din jurul nostru, le-avem noi din plin pe-ale noastre... Și, iată, am dat peste această carte vibrantă despre puterea de a supraviețui și a ierta! 

Cât despre iad... să nu ne facem iluzii că se poate întâmpla doar în Africa! Azi, acum, mâine - se poate întampla (din nou) oriunde, inclusiv în Europa!

Ecaterina cea Mare

"Ecaterina cea Mare" - de Henri Troyat

O lectură savuroasă, una dintre acele cărți pe care nu le lași din mână până nu le termini! Pentru noi, românii, lunga domnie a Ecaterinei se citește și în altă cheie: în vremea ei Rusia a ajuns să aibă graniță cu țările române, să cucerească Crimeea și să inventeze Odesa... Și tot Ecaterina a avut ideea (nematerializată) să unească Moldova, Muntenia și Ardealul într-o singură țară numită Dacia! 

Asta în timp ce - în realitate - a șters Polonia de pe hartă și a început să facă din Marea Neagră un lac rusesc! Deși a făcut din Rusia o supraputere, urmașii ei n-au prea agreat-o, iar bolșevicii au ignorat-o complet. Nici vecinii nu au prea multe motive de bucurie să își amintească de ea (pe bună dreptate), dar asta nu ne împiedică sa fim fascinați de personalitatea ei...

Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac

„Cum am trecut prin comunism” de Lucian Boia

Pentru unii - un istoric modern; pentru alții - un non-istoric! Controversat, aidoma lui Neagu Djuvara, aduce la "lejeritatea" scriiturii (pentru mine foarte plăcută) tot cu acesta! 

De data asta, avem parte de o istorie la "firul ierbii" despre cum au simțit oamenii simpli, normali, obisnuiți schimbarea regimului, despre cum au asistat neputincioși la instalarea la putere a frăției borfașilor, hoților și a agramaților. Nimic nou sub soare!

Fiica lui Stalin

„Fiica lui Stalin” de Rosemary Sullivan

Tocmai am terminat acest volum de 752 de pagini despre viața "prințesei de la Kremlin."

Când tatăl este stăpânul absolut al unei jumătăți din planeta noastră, țarul roșu temut, lingușit, urât sau adulat - oare cum este privită unica lui fiică și ce este în sufletul ei? 

În 1953 monstrul - care a ucis mai mulți oameni decât Hitler - moare el însuși sub privirea fiicei sale, iar ea va trebui, cumva, să supraviețuiască... Cum? Tocmai asta ne relatează această carte extraordinară! 

N-ai cum să-ți reprimi (măcar) o strângere de inimă aflând zbuciumul nesfârșit îndurat de această femeie care nu a avut nicio vină pentru faptul că tatăl ei s-a numit Stalin. Părinții nu ți-i alegi!

O căsnicie americană

„O căsnicie americană” de Tayari Jones

Roy și Celestial întruchipează visul american din sudul Americii. El - tânăr afacerist, ea - artistă cu o carieră promițătoare. Dar în timp ce amândoi abia intră în rutina vieții de cuplu, sunt brusc despărțiți de ceva ce nu și-ar fi putut imagina niciodată: în timpul vizitei lor la părinții lui dintr-un orășel din sud, Roy este arestat și condamnat la doisprezece ani de închisoare pentru o infracțiune de viol pe care Celestial știe că Roy nu a comis-o pentru că nu avea cum, fuseseră împreună tot timpul. 

Pe măsură ce anii trec, Celestial își află consolarea în braţele lui Andre, cavalerul de onoare la nunta ei cu Roy. După cinci ani, sentința lui Roy este anulată. Ce se va întâmpla de-aici încolo?

O lectură de la care, inițial, nu aveam mari așteptări. A fost o imensă și plăcută surpriză.

Zilele abandonului

„Zilele abandonului” de Elena Ferrante

Bref: despre durerea unui divorț, valabil pentru femei şi bărbați deopotrivă. Și despre cum să treci mai departe.

Părăsită de soțul ei, Olga - trecută de treizeci de ani, cu doi copii şi un câine-lup - se abandonează în propria-i nefericire, pare că viața s-a sfârşit, fiecare zi este un adevărat iad personal. După cincisprezece ani de căsnicie, Olga îşi trăieşte cu durere, rând pe rând, furia, dezorientarea, obsesia, rătăcirile, sentimentul de gol, abandonul de sine... Un alt bestseller de-al Elenei Ferrante, un nou roman de care nu te poți dezlipi.

Sunt descrieri - unele de-a dreptul pornografice - care te lasă mut de uimire, sau la care faci ochii mari şi nu ştii cum să citeşti mai repede...

Saga Dinastiei de Windsor. De la Imperiul Britanic la Commonwealth

„Saga Dinastiei de Windsor” de Jean Des Cars

1917: războiul pare interminabil, iar din ce în ce mai multă lume se întreabă cum se face că Anglia - care luptă contra Germaniei - are un rege... neamț?! Căci da, dinastia domnitoare de la Londra se numește Saxa-Coburg-Gotha și Regele George al V-lea al Angliei este văr primar cu Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei! Pentru europeni nu era un capăt de țară, toată lumea știa că regii se înrudeau între ei: Țarul Rusiei era și el văr primar cu monarhii Angliei și Germaniei, așa cum era și Regina Maria a României, de exemplu... Dar americanii - care tocmai intraseră în război - nu pricepeau deloc! Cum adică? Acesta era un război între veri?!

Pornind și de aici, Regele Angliei decide să schimbe numele dinastiei, renunțând la rezonanțele germane și adoptând un nume cât se poate de englezesc: Windsor. Jean Des Cars, în stil Paris Mach și Vogue, cancanier pe alocuri, istorisește cu farmec ce s-a întâmplat cu dinastia engleză - cu bune și cu rele - până în ziua de azi și cum s-a transformat Imperiul Britanic.

Citim amuzați, intrigați sau curioși această saga a dinastiei de Windsor, de la timpurile când Imperiul Britanic domina lumea până la Commonwealth-ul zilelor noastre, de la abdicarea lui Edward al VIII-lea pentru americanca Wallis Simpson, până la căsătoria Prințului William cu Kate Middleton, neuitând nici de turbulențele Prințesei Diana. Deasupra tuturor rămân portretele memorabile ale Regelui George al VI-lea și al fiicei sale, actuala suverană, Regina Elisabeta a II-a!

Confession of a Buddhist Atheist

„Confesiunile unui budist ateu” de Stephen Batchelor

N-am căutat-o, n-am cumpărat-o, am primit-o. După ce că e în engleză, e și dificilă! Dar a fost fascinantă! Recunosc, se citește greu, dar e ca o aventură. 

Probabil că dacă aveam cu vreo 50 de ani mai puțin, o citeam într-o noapte!