„Ultima dată când am văzut Parisul” (1954)

„Ultima dată când am văzut Parisul” de Richard Brooks

Parisul pare să fie cel mai frumos decor pentru o melodramă hollywoodiană de succes! Orașul este viu și multicolor, ca un personaj în sine al acestei drame, ecranizare a romanului „Babilonul revizitat” de F. Scott Fitzgerald. Străzile animate, cafenelele și bistrourile pariziene unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, podurile romantice, piețele largi și pline de turiști sau de îndrăgostiți, toate vibrează în această poveste despre deliciile vieții boeme, despre dragoste și fericire, despre tragedie, drame conjugale și nostalgie.

Evident, Hollywoodul a adaptat cartea nevoilor comerciale, făcând-o accesibilă curentului mainstream, cu clișee previzibile, precum: el bea prea mult, ea se simte neglijată, el are blocaje în munca lui de scriitor, ea se îmbolnăvește și tot așa. Acțiunea din roman se petrecea în anii '30, epocă în care lumea întreagă se trezea cu dureri de cap după lunga perioadă de nebunii și petreceri, a vieții fără griji din anii '20. Povestea lui Charlie care vine înapoi la Paris ca să își revadă fetița nu era doar povestea unui singur om, ci povestea unei întregi generații care încerca să își regăsească inocența.

Cum spuneam, Hollywoodul a schimbat și titlul și timpul acțiunii. Charlie (Van Johnson) revine la Paris pentru a-și revedea fiica. Urmează un lung flashback al zilelor frumoase de odinioară, imediat după terminarea războiului, când Charlie o întâlnește pe Helen (Elizabeth Taylor), cu care trăiește o sfâșietoare poveste de dragoste. Venit la Paris ca să relateze despre victorie, Charles se căsătorește cu Helen cu care va avea o fetiță și rămâne la Paris pe un salariu modest de ziarist, visând să devină romancier. Din păcate, toate editurile îl refuză, iar Charles este gata să renunțe. O moștenire neașteptată îi face bogați, însă pe măsură ce se bucură de plăcerile bogăției, Charles își pierde ambițiile literare și, mai mult, o pierde și pe Helen. Autodistrugerea duce inevitabil către tragedie. Este povestea unui (alt) american la Paris, în căutarea femeii care i-a luminat cândva viața...

Scenariul are destule suișuri și coborâșuri, însă povestea este închegată, personajele au consistență, iar chimia dintre Elizabeth Taylor și Van Johnson este fascinantă. Nu este un film perfect și nici măcar cea mai bună melodramă, dar se simte mâna marelui regizor Richard Brooks, cel care ne-a dat și „Pisica pe acoperișul fierbinte”. Nu veți uita prea curând muzica din „Ultima dată când am văzut Parisul”! În mod inexplicabil, Metro Goldwin Mayer a uitat să îi reînoiască copyright-ul, astfel că filmul a intrat în domeniul public și a devenit cel mai difuzat film pe televiziunile prin cablu din toată lumea. Așadar, Parisul, Fitzgerald și Liz Taylor: rețeta hollywoodiană infailibilă a succesului!