„Fiica pierdută”/ "The Lost Daughter" (2021)

"The Lost Daughter" de Maggie Gyllenhaal

Ne dăm seama imediat că se întâmplă ceva ciudat cu Leda (Olivia Colman), o profesoară universitară care își face singură vacanța în Grecia, așteptând cu nerăbdare să stea la soare, să citească sau să stea degeaba la plaja superbă și liniștită pe care, foarte curând, dă buzna o familie zgomotoasă, cu cățel cu purcel, bărbați, femei, copii, vorbind tare, stropindu-se cu apă, așezând prosoape, scaune și mâncare. Profesoara în vârstă de 48 de ani refuză, în mod straniu, să se mute mai încolo când este rugată de membrii familiei să le facă loc, ca să poată sta unii lângă ceilalți. Ca atare, Leda suportă cu stoicism privirile ostile ale întregii familii pentru tot restul zilei, dar, în mod ciudat, a doua zi revine exact în același loc.

Dintre toți membrii acestei familii, Leda este atrasă de o frumoasă tânără în bikini (Dakota Johnson), care se joacă pe plajă cu fetița ei. Și, așa, încep niște flash-backuri din viața Ledei de pe vremea când ea avea douăzeci de ani, era măritată și avea două fetițe mici, scene care alternează cu ceea ce se întâmplă acum pe această plajă mirifică din Grecia.

Nu am de gând să va povestesc ce se întâmplă, pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a descoperi singuri acest lucru.

Tânăra Leda (interpretată de Jessie Buckley) este iritată, frustrată, copleșită, dornică de o carieră, având pe cap creșterea a două fetițe mici care se agață de ea cerșind atenție, adică o femeie care vrea să fie liberă, sătulă de responsabilități, sătulă de soț și de copii. Și care își ia un amant.

Între timp, Leda cea de astăzi, se împrietenește cu Nina, tânăra în bikini, care pare să treacă fix prin ceea ce trecuse și ea în urmă cu 20 de ani. Relația lor trece curând de la nivelul amabilităților la cel de prietene, în care Leda se poziționează în rol de „mamă”, rol pe care față de propriile ei fiice nu prea și l-a îndeplinit cum trebuie. În tinerețe, Leda și-a părăsit pentru câțiva ani fetițele ca să-și trăiască povestea de dragoste ilicită.

Fiind un film adaptat după nemaipomenita scriitoare italiană Elena Ferrante (despre care știm că a scris despre toate traumele și fricile prin care trece cineva prin viață, la un moment dat), era de așteptat să avem de-a face cu emoții puternice, cu introspecții deranjant de sincere, cu devoalarea naturii umane imperfecte și egoiste, lucru care i-a ieșit perfect regizoarei Maggie Gyllenhaal.

Cine suntem noi să o judecăm pe Leda? Ce-am fi făcut noi în locul ei? Olivia Colman este o actriță formidabilă, de un talent incomensurabil, dezvăluindu-ne credibil o Leda mereu vigilentă, uneori impulsivă și neglijentă, incapabilă, în cele din urmă, să se mai ascundă față de alți oameni sau de ea însăși. A venit vremea decontului!

PS: la un moment dat, Leda se duce la o sală de cinema, unde filmul care rulează pe ecran este „Ultima dată când am văzut Parisul”, cu Elizabeth Taylor!