„De neiertat”/ "The Unforgivable" (2021)

„De neiertat” de Nora Fingscheidt

Cred că o traducere mai exactă a titlului acestui film ar fi „O persoană de neiertat”, pentru că aflăm de la început că Sandra Bullock a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea unui șerif, dar este eliberată mai devreme, pe motiv de bună purtare deși, aparent, n-are nicio urmă de remușcare. Trebuie să spun de la început că mai toate marile actrițe hollywoodiene au jucat în diverse spanacuri pe care le-am văzut cu toții fix pentru ele. De dragul lor. Tot de dragul Sandrei Bullock m-am uitat și eu la acest „De neiertat”. Și cu asta am cam spus totul. Pe Sandra Bullock o iertăm no matter what, dar ce ne facem cu acest ghiveci de film care demarează atât de greu, se mișcă în ralenti și sfârșește atât de abrupt și ambiguu? Folosesc cuvântul „ghiveci” pentru că avem practic trei povești într-un singur film: o poveste cu o deținută eliberată condiționat, o poveste cu o luptă avocățească și încă una cu o răpire.

Știu, simt și eu că este un adevărat sacrilegiu să vorbesc de rău despre un film cu Sandra Bullock! Dar, am spus deja: Sandra Bullock este ok, ea este singurul motiv pentru care și rezistăm cu stoicism. În cea mai mare parte a filmului, Sandra Bullock își caută sora, interpretată de Aisling Franciosi, care avea 5 ani la data fatidicului eveniment, fiind prea mică pentru a-și mai aminti de ea. Nu prea înțelegem motivele exacte pentru care Sandra Bullock ține morțiș să o găsească. La ce bun? Și-așa sora ei are probleme de stres și scurte aduceri aminte care o tulbură. O vedem chiar la începutul filmului cum - din aceste cauze - are un accident de mașină. Bullock își ia două slujbe și o are în gând doar pe sora ei. Melodramă - povestea numărul unu.

Regizoarea Nora Fingscheidt nu vrea și nu vrea să ne lase și pe noi să știm motivul pentru care Sandra Bullock vrea neapărat să o întâlnească pe sora ei. Însă ceea ce ne face clar cu ostentație este că alt motiv de a trăi nu există pentru Bullock, ori asta este puțin cam ciudat. Totuși, pe parcursul filmului avem parte de o serie de flashback-uri care ar putea face ceva lumină. Cum-necum, Bullock este ajutată de un avocat care s-a mutat în fosta ei casă, deși nevasta acestuia, Viola Davis, nu o simpatizează deloc. Și-uite așa începe un carusel avocățesc prin hățișul sistemului juridic american. Lege și ordine - povestea numărul doi.

Băieții șerifului ucis nu sunt deloc fericiți că Sandra Bullock a ieșit din închisoare și până la urmă vor găsi o cale de a se răzbuna pe ea. Mai avem și un episod în care o colegă de muncă, fiică de polițist, o bate măr pe Sandra Bullock. De ce? Ok, am înțeles, să omori un polițist e mai rău decât dacă ai omorî pe oricine altcineva, dar oare toate progeniturile de polițiști trebuie să fie atât de violente și imorale? Ce vrea să ne zică această regizoare? Pe ultima jumătate de oră de film avem parte și de ceva suspans. Răpirea - povestea numărul trei.

Sandra Bullock traversează tot filmul destul de impasibilă și machiată să pară îmbătrânită și urâțită. Ar merita un Oscar. Totuși, cine este „persoana de neiertat” în filmul ăsta? Sandra Bullock? Frații violenți, fiii șerifului? Sistemul juridic american? Părinții adoptivi care nu i-au spus niciodată adevărul surorii ei? Răspunsurile, care vin prea târziu, nici nu mai contează, pentru că, între timp, fie am obosit, fie ne-am plictisit.

Însă, o spun încă și încă o dată: Sandra Bullock merită toți banii, indiferent în ce film ar juca. Ce să-i faci, nu poți să le ai pe toate la pachet, adică și pe Sandra Bullock și un film bun...