„Barul” (2017)

„Barul” de Alex de la Iglesia

Dacă există vreun oraș pe lumea asta care nu poate fi înțeles fără barurile sale, atunci acesta este Madrid-ul, spune regizorul filmului, Alex de la Iglesia. Iar eu unul îi dau dreptate, pentru că nu cred să existe altă nație pe planeta asta care să fi dus cultura barurilor, a cafenelelor sau a teraselor atât de departe ca spaniolii. Ai impresia că jumătate din viața lor și-o petrec prin restaurante. Este un mod de viață, un obicei care aduce împreună oameni care nu au nimic de-a face unii cu ceilalți, care socializează cu plăcere și ajung, cu timpul, să se cunoască, dar care, în orice caz, sunt deschiși și comunicativi.

Poți foarte bine să stai lângă un dezaxat sau lângă o persoană care îți va deveni prieten, orice este posibil în acest microcosmos care poate fi orice bar din Madrid, în care îți iei micul dejun, savurezi o cafea sau bei o bere cu prietenii, și care poate deveni în orice moment un adevărat univers paralel care îți poate schimba viața.

Am văzut acest film singur, dar vă sugerez să-l vedeți împreună cu prietenii sau să mergeți într-o sală de cinema. Îmi și imaginez hohotele colective de râs, alternând cu strigătele unanime de groază sau de repulsie. Avem o comedie neagră, un thriller plin de suspans și teroare cu accente de comedie și absurd cum numai într-un film spaniol poți vedea! Filmul acesta aduce cu un coșmar din care te trezești dimineața, văzând - cu mirare - că toată lumea se comportă normal, că orașul își vede de viața lui obișnuită, în timp ce tu ai trecut printr-o experiență terifiantă și inexplicabilă.

Secvența de început a filmului ne prezintă tot felul de bacterii amplificate masiv, viermi și alte târâtoare respingătoare, făcându-ne să ne întrebăm din start la ce oare vom asista sau dacă chiar dorim să mai urmărim așa ceva. Dar ne liniștim când o vedem pe superba Blanca Suarez plimbându-se într-o zi absolut normală prin Madrid, vorbind non-stop la telefonul mobil până când rămâne fără baterie și trebuie să intre într-un bar pentru a o reîncerca.

Și așa plonjăm și noi în atmosfera acestui bar de cartier, în care fiecare își vede de-ale lui, unul lucrează la laptop, altul mănâncă micul dejun, altcineva joacă la păcănele, un altul vorbește la telefon, un cerșetor, obișnuit de-al barului, vine să-și ia porția zilnică de pomană... Totul este cât se poate de obișnuit până când se aude o împușcătură și o persoană este ucisă chiar în fața barului. Un bărbat iese din bar ca să vadă ce se întâmplă și este - și acesta - împușcat pe loc! Nu se știe cine a tras sau de ce, doar că nimeni nu mai poate pleca din bar dacă nu vrea să devină următoarea victimă.

Ce se întâmplă mai departe veți descoperi și singuri. S-ar putea să vă placă sau să vă dezamăgească, dar dacă acceptați demonstrația regizorului, atunci veți fi de acord că „Barul” este încă unul dintre acele filme spaniolești fascinante în care totul este posibil!

Mai multe personaje sunt forțate să rămână în același loc, obligate să coopereze pentru a rămâne în viață, puse în fața unui pericol comun și inexplicabil, și să-și dezvăluie adevăratele caractere. Filmul oscilează între horror, suspans și comedie neagră, în timp ce personajele oscilează și ele între solidaritate și egoism, între încredere și suspiciune, lăcomie și ură, ajutor și compasiune. S-ar putea să vă aduceți aminte de romanul „Zece negri mititei” al Agathei Christie, unde personajele mor unul câte unul până când nu va mai rămâne decât un singur supraviețuitor.