Castelul, biblioteca, puşcăria

„Castelul, biblioteca, puşcăria” de Dan C. Mihăilescu

Subtitlul cărţii este „trei vămi ale feminităţii exemplare”, adică o încercare de a împărţi/ nişa/ evalua memorialistica feminină (şi deci, femeile ca atare) în trei categorii esenţiale: castelul, biblioteca, puşcăria.

Castelul este pentru marile aristocrate: Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu şi Cella Delavrancea.

Biblioteca este pentru marile erudite: Jeni Acterian, Alice Voinescu, Annie Bentoiu, Pia şi Cornelia Pillat.

Puşcăria este pentru marile figuri tragice: Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea şi Aniţa Nandriş.

Adică, în total, 14 femei nemaipomenite, fabuloase, energice şi pasionale: de la Maria - regina legendară, până la Aniţa Nandriş - ţăranca din Bucovina deportată în Siberia. Descoperim în mai puţin de două sute de pagini (pe lângă adevărata istorie a României) toate tipurile de feminitate: senzuală, princiară, ultragiată, torturată, condamnată, deportată sau încarcerată.

Numitorul comun? Demnitatea, credinţa, educaţia aleasă şi dragostea de plaiurile româneşti.

„Într-o Românie - şi-o lume - a deriziunii, a mârlăniei şi a pustiitorului relativism postmodern, iată că avem cui ne pleca frunţile” (Dan C. Mihăilescu)

Casa germană

„Casa germană” de Anette Hess

1963 - Frankfurt, Germania Federală

La 18 ani de la sfârșitul războiului, Germania Federală este deja paradisul visat de toți cei care vor să-și părăsească sărăcia din țările lor pentru un trai mai bun. Însă boom-ul economic este direct proporțional cu amnezia care a cuprins toată generația care a făcut războiul: 70% dintre germani nu mai vor să-și aducă aminte de război, de crime, de fascism, de colaboraționism, de adevăruri dureroase, de suferințe, de lașitate... Ce-a fost a fost, morții cu morții, viii cu viii! Copiii lor, care de-acum au trecut și ei de 20 de ani, habar nu au despre ororile trăite de părinții lor. Acum viața este colorată, frumoasă, feerică!

Așa simt și soții Ludwig și Edith, cârciumari de treabă, care-și iubesc copiii și vor să uite trecutul. Fetele lor - Eva (translatoare de limba poloneză, logodită cu fiul unui milionar) și Annegret (soră medicală la spitalul de nou născuți, amanta veșnică a doctorilor însurați) își duc viața într-un fel de dolce far niente.

Dar în 1963 începe procesul criminalilor de la Auschwitz! Eva este cooptată în echipa procurorilor pentru a traduce depozițiile supraviețuitorilor din lagărul de exterminare. Pe parcursul îndelungatului proces penal, realitatea o transformă total pe Eva și - odată ieșită din bula ei de confort - își dă seama că toată lumea are ceva de ascuns, că într-un fel sau altul întreaga națiune este vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat. Formele răului care au lăsat răni adânci, împreună cu tăcerea și lașitatea generației de dinaintea ei izbucnesc în forță și Eva află cruntul adevăr: chiar și părinții ei au fost la Auschwitz (tatăl fusese înscris în SS și bucătar la popota ofițerilor), participând într-un fel sau altul (fie și ca martori pasivi) la uriașa crimă de război.

„Când ne-am lămurit ce se petrecea era prea târziu; nu suntem eroi, ne era teamă, aveam copii mici. Pe-atunci nu puteai să-ți manifești protestul, revolta; nu se poate compara cu timpurile de azi.” - îi va spune Evei mama ei, căutând să se justifice. Dar asta nu a împiedicat-o să îl denunțe la Berlin pe adjunctul lagărului de la Auschwitz pe motiv că întinează valorile fascismului, că slăbește forța Germaniei și că nu este îndeajuns de dur cu dușmanii Germaniei!

Așadar, dacă nu puteai să te revolți, de ce trebuia să denunti?

Călătoria dureroasă la Auschwitz pentru a reconstitui depozițiile martorilor sau negările inculpaților, relația Evei cu complicatul ei logodnic sau comportamentul iresponsabil - dus până la limita crimei - al surorii ei, Annegret, care îmbolnăvește sugari doar pentru a avea satisfacția că tot ea îi face bine... toate firele colaterale ale romanului se întrepătrund, lăsându-ne în final un gust amar, cu o mică (mică de tot) speranță că poate lumea se va face bine cândva... Deși știm că nu va fi așa, că fiecare generație va avea idioții ei și că este posibil oricând să o luăm de la capăt și să trecem prin aceleași orori!

Cazul doctorului Kukoțki

 

„Cazul doctorului Kukoțki” de Ludmila Ulițkaia

Kukoțki - un chirurg și obstetrician, descendent al unor medici celebri - are un dar inexplicabil: vederea lui pătrunde în corpul pacienților, identificând cu precizie cauza oricărei boli. Acest dar îi dispare de câte ori are relații sexuale și de aceea doctorul preferă să fie abstinent până când o întâlnește pe Elena, pe care o ia de nevastă după ce reușește cu greu să o salveze după o operație complicată, în timpul celui de-al doilea război mondial.

De aici începe o saga impresionantă, un roman asemenea unui fluviu care răzbate peste 50 de ani din istoria Rusiei, cu traumele stalinismului, prigonirea elitelor, lagărele siberiene, liberalizarea din timpul lui Hrușciov, boema artistică - o succesiune a generațiilor cu tot ceea ce ține de natura umană.

Moscova, Sankt Petersburg și Odesa sunt scenele pe care evoluează personaje memorabile, fiecare dintre ele, împreună cu noi, cititorii, având de înfruntat răutatea, conformismul, frica, tristețea, compasiunea, deșertăciunea, speranța, dragostea, religia, minciuna, ideologia, nebunia, geniul, sexul, prietenia...

Până la urmă aflăm ceea ce pare a fi cel mai important - dar și cel mai greu! - lucru pe lumea aceasta: puterea de a fi om, de a te dărui, de a face bine, atât cât stă în caracterul fiecăruia.

Bref: o carte superbă, o autoare extraordinară!

Voluntarul

„Voluntarul” de Jack Fairweather

La 1 septembrie 1939 Germania atacă Polonia dinspre vest și așa începe războiul. Pe 17 septembrie, aceeași Polonie este atacată dinspre est de Rusia sovietică. Un an și ceva mai târziu, prietenia dintre Hitler și Stalin se strică și Germania atacă Rusia. Polonezii duc greul războiului de la început până la sfârșit. Armata lor a încetat să existe, dar apar - timid - grupuri de rezistență. Alții se regrupează în exil. Un om dintr-una din aceste grupări primește misiunea - în 1940 - de a se preda germanilor pentru a fi dus și închis într-un nou lagăr de concentrare deschis aproape de Cracovia: Auschwitz!

A crezut, așa cum credea toată lumea, că Auschwitz era un soi de închisoare ca toate celelalte. Pe parcursul celor trei ani cât a stat acolo - până să evadeze - începe să realizeze că este martorul uneia dintre cele mai mari monstruozități din istoria omenirii: își dă seama că acesta nu este un lagăr de concentrare, ci un lagăr de exterminare!

Dar eforturile sale de a deschide ochii Aliaților sunt inutile. Nici Churchill, nici Roosevelt nu cred așa ceva.

Deși organizează rezistența din interiorul lagărului, deși trimite rapoarte codificate afară, deși adună dovezi ale exterminării în masă a evreilor din Europa - pe lângă polonezi - voluntarul nostru decide să evadeze pentru a avertiza el însuși Vestul, pentru a-i face pe Aliați să reacționeze.

Cartea redă dinamic și palpitant uimitoarea sa epopee de la Auschwitz, dar și de după, din timpul insurecției de la Varșovia. Vedem un om care a încercat să schimbe istoria de unul singur.

Istorie care - odată cu invazia rusească - s-a rostogolit peste el și i-a rezervat un sfârșit tragic.

Femeia din Orient Express

„Femeia din Orient Express” de Lindsay Jayne Ashford

Ce poate fi mai atractiv decât o călătorie cu Orient Express-ul? Ce poate fi mai incitant decât să știi că una dintre pasagere este chiar Agatha Christie? Și ce poate să fie mai exotic decât destinația finală: șantierul arheologic de la Ur din antica Mesopotamie, actualul Irak?

Ca în orice astfel de scurtă aventură, pasagerii ajung să își povestească cele mai ascunse secrete. Pe măsură ce faimosul tren șerpuiește de-a lungul Europei, personajele prind contur și se pare că deși la început toată lumea are ceva de ascuns, spre final toate misterele cad ca într-un joc de domino.

Avem parte de toate ingredientele care te fac să citești cartea pe nerăsuflate: atmosferă, suspans, emoții, suferință, secrete, mistere, trei femei ale căror destine se întrepătrund, schimbându-le viața pentru totdeauna.

Viaţa lui Arsenie Boca

„Viaţa lui Arsenie Boca” de Tatiana Niculescu Bran

Talismanele și icoanele cu chipul hipnotic al lui Arsenie Boca au ajuns să fie răspândite la noi în România precum erau tricourile și posterele cu chipul lui Che Guevara peste tot în Occident. Poate că tocmai am făcut un sacrilegiu punându-i pe cei doi în aceeași propoziție, dar efectul asupra mulțimilor pare să fie același: mitologie, cultură pop & religie și o industrie care generează milioane de euro de pe urma imaginii lor.

Dacă pe noi, cei trăiți în comunism, mitul lui Che Guevara nu ne-a prea putut păcăli (decât cu rare excepții, de obicei excepțiile fiind niscaiva politicieni ignoranți și plagiatori), mitul lui Arsenie Boca a prins, și încă bine de tot!

Există o marca înregistrată „Părintele Arsenie Boca”, există petiţii pentru canonizarea celui supranumit „Sfântul Ardealului” şi se pare că BOR adună mărturii şi dovezi pentru a proba dacă acest titlu poate deveni oficial.

Tatiana Niculescu Bran are parte și de data aceasta - a ales întotdeauna subiecte sonore pentru cărţile ei, de la cazul Tanacu până la Corneliu Zelea Codreanu și Carol al II-lea - spuneam că are parte și acum de un subiect mare, dar autoarea este rece, plată și lipsită de har, ca să zic așa. Excelează pe alocuri - nu zic nu - în descrierea contextului: fabuloșii ani '30 și '40, atmosfera anilor României Mari, legionarii, moravurile epocii, marii noștri scriitori, amănuntele picante despre ierarhii bisericii ortodoxe... și cam atât. Cartea este un demers de demitizare a unui personaj religios - edulcorat și fabricat, de ce să nu o recunoaștem, de marketingul religios - o istorie bazată pe date din arhivele CNSAS, pe câteva din scrierile lui, pe relatări din publicaţii, cărţi şi mărturii despre el.

Adevăratul părinte Arsenie - Zian Boca în viaţa civilă - lipsește cu desăvârșire. Pare că a fost un om plăcut, fascinant, plin de umor. Dar asta este o simplă speculație, pentru că autoarea ne redă prea puțin din tumultul vieții acestui om care a atras mulțimi de enoriași spre ortodoxism, care a fost trimis la canal de comuniști și care pare să ajute spiritual - nu mai zic că și material!!!! - pe foarte mulți și azi, la atâția ani după moartea sa. După ce că nu reușește să ni-l redea pe omul adevărat, nu reușește să redea nici mitul!

Termini cartea și rămâi tot nedumerit: de ce este Arsenie Boca atât de „prizat” azi? Ok, demitizăm. Dar nu ar fi trebuit să știm ce? 

Riviera lui Chanel

„Riviera lui Chanel” de Anne de Courcy

Coasta de Azur din anii interbelici este paradisul hedonist al celor bogați, faimoși și celebri: scriitori, oameni politici, vedete de film, prinți ruși sau boieri români, milionari americani, mondenități internaționale sau snobi, un puzzle mulți-național al celor mai fermecători și invidiați oameni de pe planetă: Pablo Picasso, Jean Cocteau, Winston Churchill, Salvador Dali, Aldous Huxley, Edith Wharton, Marlene Dietrich, Colette, Ducele și ducesa de Windsor.

Cei bogați se odihnesc la soare sau petrec pe yachturi și în cazinouri, locuiesc în hoteluri ultra-luxoase sau își construiesc vile, departe de lumea dezlănțuită, nefiind atinși de ascensiunea la putere a lui Hitler, de zăngănitul armelor, de legile rasiale sau de pactul Ribentrop-Molotov. Franța trăia cu iluzia liniei Maginot și se credea invincibilă.

Autoarea o alege că figură centrală pe Coco Chanel, în a cărei vilă - în care ea stă cu amantul ei german în anii ocupației - fără știința ei se află o stație de emisie-recepție cu care Rezistența franceză ține legătura cu Aliații.

Căderea Franței și împărțirea ei în zona de ocupație și așa zisa zonă liberă a regimului de la Vichy va traumatiza societatea franceză și va distruge paradisul de pe Croazetă. Anii crunți ai războiului aduc pe Croazetă mizeria, foametea, dictatura și colaboraționismul. Prigoana evreilor este apocaliptică, iar jandarmii francezi sunt mai răi decât ocupanții germani.

Cine a putut a fugit, ceilalți - bogați și săraci - cunosc cam aceleași privațiuni. Dar nu toți! Unii, precum Chanel, o duc bine mersi și sub ocupația germană. După eliberare, Chanel supraviețuiește acuzațiilor de colaboraționism. Pragmatică și egoistă, ea și-a văzut de-ale ei.

O carte palpitantă care explorează pe de o parte lumea fascinantă a elitei de pe Coasta de Azur a anilor 1930 și 1940 - iar pe de altă parte lumea plină de mizerie, frică, moarte și dezgust care contrastează flagrant cu aceea de dinainte de ocupația care a urmat după 1940 până la eliberarea din 1944.

Ecaterina cea Mare & Potemkin. O poveste de dragoste imperială

„Ecaterina cea Mare & Potemkin” de Simon Sebag Montefiore

Autorul, un englez îndrăgostit de Rusia și de isoria ei - n-ar fi nici primul, nici ultimul - îi ridică un adevărat templu lui Potemkin în această carte monumentală, dorind să alunge toate neadevărurile și falsurile puse pe seama acestuia de-a lungul secolelor. Ecaterina e doar o nadă, o atracție publicitară ca să se vândă cartea, însă personajul principal este Potemkin, cel pe care Ecaterina și l-a făcut favorit, amant, soț, ministru, cu care a guvernat practic împreună!

Prințul Potemkin este cel care i-a supus pe cazacii zaporojeni, a cucerit Crimeea, nordul Mării Negre și Caucazul, a inventat Sevastopolul și a cucerit acel oraș care avea să devină Odesa - toate isprăvile astea în câteva războaie cu turcii, mai toate desfășurându-se pe teritoriul Moldovei și al Valahiei. El - împreună cu Ecaterina - au făcut din Rusia un adevărat imperiu.

Și, totuși, pe mine unul autorul nu mă convinge cu niciun chip că dragostea lor a fost asemenea celei dintre Antoniu și Cleopatra! Va fi fost o relație ca nicio alta între ei doi, și poate că sunt eu plin de prejudecăți, dar el îi face rost ei de amanți și asta se numește dragoste? Ce făcea Madame de Pompadour cu Ludovic al XV-lea, asta făcea Potemkin cu Ecaterina, nu?

Potemkin va fi fost poate o figură colosală a sfârșitului de secol XVIII, va fi fost tot ce vrea autorul să ne convingă cu atâta patimă, dar pentru mine rămâne acel tip de rus care crede că unde a pus el piciorul, acel teritoriu este al lui! Și-ar fi dorit să devină regele Daciei, adică al României așa cum arată ea azi! A și fost înmormântat la Iași, înainte de a fi strămutat la Herson!

Altfel, cartea este extrem de interesantă pentru a înțelege istoria, vremurile, moravurile, picanteriile epocii... El a murit ros de toate bolile, iar ea a murit pe closet, adică pe tron, cum s-ar zice...

 

Ialta: Prețul păcii

„Ialta: Prețul păcii” de Serhii M. Plohii

Ialta, februarie 1945: o întâlnire secretă în Crimeea între cei Trei Mari - Roosevelt, Churchill și Stalin - care în doar 8 zile au hotărât soarta lumii pentru următorii 45 de ani. Aici, la Livadia, în fostul palat al țarilor ruși se ciocnesc două mentalități, culturi și viziuni total opuse - anglo-americani versus ruși - care se înțeleg, totuși, foarte bine în a-și proteja propriile interese.

Pe altarul utopic al unei păci universale a fost lăsată de izbeliște însăși țara pentru care izbucnise războiul: Polonia, și odată cu ea, întreaga Europă de Est.

Dar cum să mai ajuți Polonia, țara care fusese invadată de la vest de germani și de la est de ruși în 1939, când unul dintre invadatori era de-acum aliat al anglo-americanilor? Ce mai conta că din 1939 până în 1941 Hitler și Stalin fuseseră prieteni?

Ar fi putut face altceva anglo-americanii la Ialta? Ar fi putut fi mai duri cu rușii care erau pe cale să creeze un imperiu la care nu visaseră nici măcar Romanovii?

După ce termini de citit această carte originală, dinamică și vie, răspunsul este: da! Din punctul meu de vedere, beneficiile celebrei conferințe nu scuză atrocitățile, războiul rece și cortina de fier! Zeci, sute de milioane de oameni au simțit pe pielea lor efectele deciziilor de la Ialta.

Peste ani, Crimeea, cu Ialta cu tot, avea să fie anexată de către Rusia lui Putin. Cum să lași în afara granițelor tale simbolul care te-a făcut putere globală, nu? Că aici s-a născut ortodoxia rusă, că bla, bla, bla... Și când te gândești că rușii voiau să creeze statul evreu în Crimeea!!! 

Familia Romanov. Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale

„Familia Romanov” de Candace Fleming

Nicolae al II-lea era probabil cel mai puternic și cel mai bogat monarh din lume, dar și cel mai nepregătit pentru slujba respectivă! După 300 de ani de autocrație a Romanovilor - dinastia care a pus Rusia pe harta marilor puteri - destinul ultimului țar a fost pe cât de tragic pe atât de patetic, aidoma vârtejului în care Rusia a căzut după Primul Război Mondial. Dictatura țarilor a fost înlocuită cu dictatura bolșevicilor, după un sângeros război civil.

Deși autoarea (Candace Fleming) face uneori comparații nerezonabile între viața de zi cu zi a țarului și viața celor mai săraci supuși ai săi - acum, serios! Cine se așteaptă ca un țar să trăiască în regim de austeritate? - cartea prinde ritm și - dacă faci abstracție de faptul că știi cum s-a sfârșit totul - o poți citi cu interes și nerăbdare! Este o lectură care face istoria mai plăcută și mai digerabilă!

Eu, Claudius împărat

„Eu, Claudius împărat” de Robert Graves

Mă îndoiesc că se duce cineva în Mallorca pentru a vizita casa în care a trăit Robert Graves - un autor ale cărui cărți s-au vândut atât de bine încât și-a permis să se mute definitiv din perfidul Albion în însorita insulă mediteraneeană.

„Eu, Claudius împărat” - nu este nici prima, nici ultima carte de memorii apocrife ale unui împărat roman! Însă cartea de față este un roman captivant, cu intrigă solidă, plin de umor și extraordinar în a îmbina adevărul istoric cu ficțiunea. 

Octavian August și-a învins toți adversarii, Cleopatra s-a sinucis, iar el devine primul împărat roman, instaurând o nouă ordine mondială, pax romana. Dublează suprafața imperiului și domnește peste 40 de ani. Însă Livia - ultima lui soție (și bunică a lui Claudius) - este eminența cenușie, ea este cea care îl conduce pe Octavian și - implicit - imperiul! La moartea lui Octavian, care nu a avut fii naturali, tronul îi revine fiului ei, sinistrul Tiberiu. Intrigile, crimele, teroarea, nebunia, trădarea, suspiciunea devin politică de stat. Lui Tiberius îi urmează un împărat și mai rău, Caligula, cel care și-a făcut calul senator!

Cum de-a supraviețuit Claudius tuturor acestor nenorociri astfel încât să ajungă el însuși împărat după asasinarea lui Caligula? 

Considerat retardat din cauza infirmității sale fizice (era șchiop și bâlbâit), a preferat să-i lase pe toți  să creadă despre el că este un simplu imbecil degenerat al familiei imperiale (care scrie despre istorie din când în când), astfel că a reușit să scape întreg de-a lungul domniilor lui Octavian August, Tiberius și Caligula.

Octavian August a murit de moarte bună, Tiberius a sfârşit omorât prin sufocare cu perna pe faţă, Caligula a fost asasinat de membri gărzii pretoriene. Tot ei îl pun împărat pe Claudius, care acceptă să devină împărat cu gândul că astfel va avea acces la arhivele secrete, pentru a scrie adevărata istorie a Imperiului.

Avem parte și de o continuare: „Claudius Zeul”, dar asta este o altă poveste...

Cleopatra

„Cleopatra” de Stacy Schiff

Cleopatra are - probabil - una dintre cele mai bogate vieți de apoi din istorie, devenind după moarte, rând pe rând, numele unui asteroid sau al unui joc video, o marcă de țigări, o mașină de jocuri, un club de striptease, eroina unui număr impresionant de memorii, istorii, tragedii, picturi, romane și poezii sau - în epoca modernă - un sinonim pentru Elizabeth Taylor. 

Însă dovezile documentare care ne-ar putea duce direct la ea se rezumă la cel mult un singur cuvânt scris de mâna ei: semnătura Cleopatrei pe un decret.

Shakespeare și Shaw i-au pus cuvinte în gură, Michelangelo și Tiepolo au pictat-o, Elizabeth Taylor a reîncarnat-o pe marele ecran - și astfel, lumea de azi a redescoperit-o pe regina magnetică a cărei moarte a inaugurat o nouă ordine mondială. Bogată în detalii, fără a te plictisi, cartea lui Stacy Schiff este o reconstituire extraordinară a vieții unei femei care a fost egala celor mai puternici bărbați ai antichității: Iulius Caesar, Marc Antoniu și Octavian!

Recenzie „Inocenții” de Tino Neacșu

„Inocenții” de Tino Neacșu

Recenzie „Inocenții” de Tino Neacșu

de Emanuela Istrate | Oct 29, 2020 | 

În adieri și raze de toamnă azi vă fac cunoștință cu trei eroi – Dan, Robert și George – care pornesc în călătoria numită viață. Volumul „Inocenții” scris de Tino Neacșu prezintă firul vieții pe trei planuri.

Cartea cuprinde două părți: Caruselul și Sensul vieții, fiecare din ele împletind trei fire, viețile celor trei eroi. Nu ai timp să te plictisești o secundă. În timp ce afli ce mai face Dan, te gândești cu curiozitate cum mai sunt Robert și George, când unul din ei se bucură îți amintești de tristețea celorlalți sau savurând fericirea altuia, te înțeapă nostalgia celuilalt..

Este o idee genială de a prezenta viața din trei unghiuri diferite.

Deși este o carte cu trei eroi, nu vă gândiți că personajele feminine nu sunt prezente. Ba chiar sunt în număr mai mare. Prin prisma celor trei bărbați cunoaștem diferite fete, femei care trec prin viața lor. Cine va rămâne pe același drum și care va fi doar o adiere, vă las pe voi să descoperiți.

„Dan își face de lucru cu blonda. Plaja este mai animată acum, dar tot este mai bine decât oriunde în altă parte.” (pag. 92)

Acțiunile se petrec în atmosfera din România la sfârșitul anilor 1980. Firul desfășurării începe din liceu și apoi, prin vâltoarea vieții, ei experimentează facultatea, oportunități de muncă, relații care implică sentimente sau doar aventuri cu artificii și căsătorie. Cei trei eroi au succes, eșuează, gustă din platoul vieții pe îndelete.

„M-am trezit că mă bate cineva pe umăr, m-am întors și…era Violeta. Cum, Doamne Dumnezeule, a ajuns fata asta aici? M-am întors și am îmbrățișat-o.” (pag. 253)

Sunt puși în situația de a face alegeri, de a decide între două căi, de a-și asuma responsabilitatea sau a suporta consecințele. 

Bucurii, provocări, suspans, tumult de emoții. 

O carte perfectă pentru zilele de toamnă. 

„Nu încetasem nicio clipă să o iubesc, acum îmi dădeam seama. Nici nu mai doream să aflu ce se întâmplase, ce anume îi provocase această metamorfoză, mi-era de-ajuns că era cu mine, lângă mine.” (pag. 340)

Dincolo de relatarea evenimentelor, cartea este o invitație la a aprecia viața, a o trăi din plin, a înțelege că fiecare destin are părțile bune și mai puțin bune, dar că mereu apare o rază de soare după un nor.

Fiecare este responsabil de propriul fir și cum alege să și-l împletească. 

De la inocență la înțelepciune – un drum tumultos, cu aer caracteristic, în funcție de erou.

Vă doresc lectură plăcută, vă îmbrățișez cu empatie și până data viitoare gustați cu poftă din viață!

Titlu: Inocenții 
Autor: Tino Neacșu
An apariție: 2020
Editura: EDITURA UNIVERSITARĂ
Nr. Pagini: 346
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporană
Publicată la 29.10.2020 pe booknation.ro
Nota recenzorului: 10/10

Ochi negri (1987)

„Ochi negri” (Oci ciornîe) de Nikita Mihalkov

Poate că omul Nikita Mihalkov nu ne este tocmai simpatic (este un mare admirator al imperialismului rus în general și al lui Putin în special), dar omul este una și opera lui este alta! 

Voioasa nonșalanță italiană se îmbină cu patetica melancolie rusească într-o melodramă dulce-amăruie despre dragoste, dar și despre ratare, eșec și lipsa de voință. Filmul îți rămâne multă vreme în minte, ca un vis plăcut sau ca o melodie obsedant de frumoasă.

Un italian bogat aflat pe un vas de croazieră își deapănă povestea amorurilor din viața sa unui comesean rus. Retrăim și noi traiul de dolce far niente alături de soția bogată sau idila pasională cu rusoaica Anna, pe care o întâlnește într-o stațiune balneară. După o noapte de dragoste intensă, Anna dispare, lăsându-i o scrisoare în care îi explică motivele fugii. Obsedat, italianul pleacă în Rusia, în căutarea Annei, iar când o găsește îi promite că va divorța de soția lui pentru a se întoarce la ea. Dar... își va relua liniștit viața alături de familie, încălcându-și promisiunea. Cine mai își ține promisiunile în ziua de azi? 

La sfârșitul filmului avem parte și de două surprize, pe care evident, nu le voi dezvălui aici!

Un Marcello Mastroianni trecut de prima tinerețe - ironic, melancolic, bufon, tandru, afemeiat și sensibil! Se vede, se simte că între el și Nikita Mihalkov a fost o bună colaborare! 

O librărie în Berlin

„O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel

Titlul este departe de povestea cărții. Ar putea chiar să te facă să nu o mai citești, dar ajungi să o răsfoiești imediat cu înfrigurare și uimire, vrând să descoperi cât mai repede ce urmează.

Pe scurt: este aventura extraordinară a unei femei singure care fuge ca să-și salveze viața! 

Francoise este o evreică din Polonia care - după ce studiază la Paris după Primul Război Mondial - decide că destinul ei este să își deschidă o librărie franțuzească la... Berlin! Succesul afacerii (și al pasiunii) ei se sfârșește odată cu venirea la putere a lui Hiter. Împiedicată să se întoarcă la familia ei din Polonia, Francoise fuge în Franța în 1939. Când Parisul este bombardat și apoi ocupat, Francoise se refugiază la Nisa, ascunzându-se și supraviețuind prin mila unor francezi care își riscă viața pentru a o proteja. Singura ei scăpare este să trecă granița în Elveția. 

O poveste despre oameni și ne-oameni, o nemaipomenită incursiune în ceea ce are umanitatea mai înălțător și mai josnic, o carte plină de suspans și răsturnări de situații care se citește mai alert decât un roman polițist!

Iisus, fiul Daciei

„Iisus, fiul Daciei” de E. Delcea

Exploziv! Iisus a fost geto-dac! Și s-a născut în Bucegi! Iar Hitler se plimba bine-mersi prin America în anii '60... Cosmosul este condus de un consiliu galactic, iar Luna este o navă cosmică reptiliană!

Mai vreți? Iată: o navă sovietică a fost distrusă de siriusieni la cererea SUA și Israel. Sau: Kennedy a fost asasinat pentru că i-a călcat pe coadă pe reptilieni! Conducătorii Ocultei mondiale sunt aleși odată la 3 ani de regina Angliei, iar Anglia este proprietatea Vaticanului.

N-aș putea spune că am rămas cu gura căscată dând peste o astfel de carte. Am ajuns la o vârstă la care pot spune: dacă există oameni care vor să creadă așa ceva... n-au decât! E treaba lor! Dacă își văd de ale lor și nu ne fac niciun rău... eu unul n-am nimic împotriva lor!

Am văzut și citit chestii mult mai rele!

Singură pe Drumul Mătăsii

„Singură pe Drumul Mătăsii” de Sabina Fati

Scrisă înainte de „Ocolul Mării Negre în 90 de zile" - o călătorie printr-o lume exotică (pentru noi), râvnită deopotrivă și de China și de Rusia - un mozaic fantastic de popoare, istorii, religii și obiceiuri. Plus o mulțime de dictatori, președinți aleși pe viață...

Ocolul Mării Negre în 90 de zile

„Ocolul Mării Negre în 90 de zile” de Sabina Fati

O poveste care pare mai degrabă un thriller, decât o vacanță în jurul Mării Negre! Aștepți cu nerăbdare mai la fiecare pagină să vezi dacă autoarea mai iese vie din locurile prin care trece, pentru că are parte de toate grozăviile! Este mai greu și mai înfricoșător să călătorești de-a lungul țărmurilor acestei mări cu plaje paradisiace pe alocuri, decât prin jungla africană! Numai că prădătorii din junglă sunt aici înlocuiți de spaimă, resentimente, războaie, șpăgi, hoți, granițe inaccesibile, conflicte mocnite...

O singură mare, 90 de zile, 7 ţări, 8 graniţe, o lovitură de stat şi un război! La Odesa, un localnic se amuză pe seama divergențelor legate de limba pe care trebuie să o vorbească locuitorii din Odesa: „nu contează dacă vorbești rusa sau ucraineana, pentru că oricum ai accent evreiesc!”

Iată și traseul, în sesul acelor de ceasornic:
- Mangalia - Constanța - Cetatea Albă - Odesa - Nikolaev - Herson - Berdiansk - Mariupol - Harkov - Rostov pe Don - Kerci - Feodosia - Yalta - Sevastopol - Novorossiisk - Soci - Suhumi - Poti - Batumi - Trabzon - Of - Unye - Samsun - Sinop - Zonguldak - Istanbul - Burgas - Varna

O zi în Roma antică

„O zi în Roma antică” de Alberto Angela

Cum ar fi să te întorci în timp și să trăiești o zi întreagă în Roma antică pe vremea lui Traian? O aventură extraordinară plus un amănunt: aurul adus din Dacia a permis stăpânirii romane să-i scutească de taxe și impozite pe toți contribuabilii de pe tot cuprinsul Imperiului Roman timp de un an!

Gloria și decăderea Anei Pauker

„Gloria și decăderea Anei Pauker” de Robert Levy

"The Rise and Fall of a Jewish Communist", tradusă la noi „Gloria și decăderea Anei Pauker", aceea care a fost prima femeie ministru de externe din lume și conducătoarea de facto a PCR și a României între anii 1944 si 1952. Veți constata că, în ciuda ocupației sovietice, cel mai mare rău și l-au făcut românii între ei, unii altora - duplicitatea, oportunismul, carierismul, prostia... E ceva nou sub soare?

Maria Antoaneta. Procesul Reginei

„Maria Antoaneta. Procesul Reginei” de Raphael Dargent

Nu este cea mai bună carte despre Maria Antoaneta, dar are - cel puțin în intenție - o abordare incitantă: refacerea simulacrului de proces al ultimei și celei mai faimoase regine a Franței de dinainte de revoluția franceză de la 1789...

Prietena mea genială

„Prietena mea genială” de Elena Ferrante

Un tablou epic, dinamic şi unic despre o prietenie care durează o viaţă, o prietenie începută la Napoli în anii ‘50 şi încheiată la Torino în 2010. O carte despre două prietene care deschid ochii într-o mahala napolitană şi a căror prietenie le va marca destinele. Când una dintre ele pare să fi dispărut fără urmă, cealaltă începe să scrie povestea relaţiei lor şi să o descrie pe geniala ei prietenă. Desigur, prietenia este ceva rar şi plin de bucurie, dar şi o responsabilitate pe care - vrei, nu vrei - trebuie să o porţi cu tine toată viaţa.

Interesant este faptul că Elena Ferrante este un pseudonim literar, nimeni nu ştie cine este cu adevărat această foarte citită şi apreciată scriitoare italiană.

Trenul lui Lenin

„Trenul lui Lenin” de Catherine Merridale

Anul este 1917, Germania pare învingătoare pe toate fronturile. Cum poate o călătorie cu trenul să schimbe cursul războiului şi-al istoriei? S-a întâmplat!

Lenin - exilat la Zurich - află că în Rusia a izbucnit revoluția şi că țarul Nicolae al II-lea a abdicat. Dornic să transpună în viaţă ideile lui Karl Marx şi să instaureze un sistem sovietic care conduce în numele oamenilor muncii (bla, bla, bla...), Lenin vrea să se întoarcă imediat la Petrograd (Sank-Petersburg). Dar cum? Pe unde? Germania şi Rusia sunt în război, una împotriva celeilalte...

Germania îşi dorea organizarea unei revoluţii în Rusia care să determine ieşirea acesteia din război, pentru a avea mână liberă împotriva Angliei şi Franței. Serviciile secrete germane s-au convins că o revoluţie sprijinită şi finanţată de Germania avea sorţi de izbândă numai cu... Lenin la conducere! Aşadar... nemţii îi pun la dispoziţie un tren, pază şi bani lui Lenin şi anturajului său, pentru ca aceştia să ajungă în siguranţă în Rusia.

„Intrarea lui Lenin în Rusia, un succes. Acționează exact după dorința noastră." - este textul unei telegrame a serviciilor secrete către Curtea imperială a Germaniei. Restul... e istorie! O istorie contrafăcută, chinuită, crâncenă, nemiloasă, o operație fără anestezie pe viața a milioane de oameni. Sloganul lui Lenin - pâine, pace şi pământ - încă mai suceşte mintea altor milioane şi în ziua de azi...

Marea Neagră. O istorie

„Marea Neagră. O istorie” de Charles King

Păi, să vedem - Marea Neagră a fost rând pe rând: Pontus Euxinus, Mare Maggiore, Kara Deniz, Ciornoe More, și - last but not least - Black Sea! Adică, tradus, Marea Neagră s-a numit așa cum a vrut cel care-a stăpânit-o! Grecii antici, romanii, genovezii și venețienii, turcii, rușii și, după Războiul Crimeii de la 1854, britanicii și succesorii lor din ziua de azi, americanii! Și nu întâmplător, soarta lumii s-a hotărât la Yalta, în Crimeea, la Marea Neagră! 

Bun. Și ceilalți? Unde ne aflăm noi, țările mici, în această ecuație? Aici intervine Charles King cu povestea sa fascinantă despre Marea Neagră: o istorie relatată precum un roman polițist, cu fapte și întâmplări care te fac să descoperi ceea ce credeai - în mod naiv - că deja știai! Nu știai nimic... 

Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar

„Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar” de Virginia Vallejo

Ea este o pisi cu mansarda destul de mobilată, dar tot o pisi: Virginia Vallejo, prezentatoare de televiziune, foto-model, actriță de telenovele, curvă de lux, nici ea nu știe ce anume ar cam vrea să fie. În 1982 îl cunoaşte pe Pablo Escobar: senator, excroc, regele cocainei, miliardar în dolari, însurat și cu copii. So what? Cică marea dragoste a dat peste ea și n-a mai putut trăi fără Pablo... Asta după ce fusese căsătorită sau avusese aventuri cu cei mai bogați oameni de afaceri sau politicieni din Columbia!

Trebuie să ai un mare tupeu ca să pretinzi că ai fost o inocentă, când tu ai făcut trafic de influență, te-ai lăsat efectiv plătită, ai acceptat bani de shopping sau alte expediente... Doamna suferă (nu face donații, doar suferă) pentru săracii planetei, dar îmbrăcată numai în Valentino, cu pantofi Gucci și cu geantă Vuitton. Ne lași?! Doamna nu poate merge fără 100.000 de dolari la shopping, ea se compară numai cu Sophia Loren sau cu Elizabeth Taylor, ea este o femeie morală și puternică (așa zice ea) care face și drege...

El, știe toată lumea, este un asasin neșcolit, grandoman și răzbunător, care le atrage pe toate femeile pisi de pe planetă, evident... Tot ce este ilegal îi face plăcere, îl excită. Când începe să facă bani (vorbim de miliarde), Escobar se apucă de proiecte umanitare, dar nu din mărinimie, ci pentru că săracii îi aduc voturi, multe voturi! It's the same old story, o trăim și noi, aici, la noi acasă: o cloacă de parveniți, de criminali finaciari și de inculţi conduc o țară...

Bref: ea este o complice, pentru că face reportaje în care-l cosmetizează drept filantrop pe Pablo, iar el este un manipulator extraordinar, un geniu al lumii interlope.

Totuși, ce-i al ei e pus deoparte: cartea se citește cu o fascinație morbidă! E un rar prilej de a vedea psihologia mafioților, a snobilor, a politicienilor și a cocalarilor milionari în dolari. Filmul încă nu l-am văzut! 

O istorie a Bizanțului

„‎O istorie a Bizanțului” de Timothy E. Gregory

Vrem, nu vrem... Bizanțul și-a pus amprenta și asupra noastră, este - deci - firesc să încerci să descifrezi care sunt - dacă sunt - moștenirile pe care le-am preluat și noi, românii. Termenul „Bizanț" este o ficțiune, un cuvânt inventat de istoricii moderni (singurul adevăr este că așa se numea cândva locul pe care avea să fie construit Constantinopole). 

Bizantinii își spuneau romani, ei erau noua Romă; perșii, arabii, turcii, toată lumea le spunea romani. Practic, noua Romă a rezistat încă o mie de ani după căderea primeia! Tocmai această mie de ani ne este povestită în cartea de față, o istorie a împăraților, a creștinismului, a comerțului, a războaielor, a cruciadelor, a apariției și dispariției de popoare și state... 

Cultura antichității greco-romane a fost salvată, prezervată și dezvoltată de bizantini! Chiar și după căderea Imperiului Roman de Răsărit (Bizanțul) din 1453, încă mai existau hărți pe care se putea citi „Romania" pe un teritoriu aflat undeva în sudul Bulgariei și nordul Greciei până spre est, la Constantinopol, desemnând ținuturile locuite de romani (bizantini). 

Pe hărțile de azi, termenul "Romania" s-a mutat la nord de Dunăre... 

Alertă roșie

„Alertă roșie” de Bill Browder

Corporatiști, piețe emergente, polițiști și judecători corupți, mafioți, burse, politicieni și îmbogățiți peste noapte, hoteluri de cinci stele, miliardari, Londra, Moscova, Monaco, Davos... O carte pe care o citești pe nerăsuflate, e fix ca un policier sau ca un thriller. Ritmul este alert, miza crește de la o pagină la alta. Ai crede că scriitorul are o imaginație inepuizabilă, dar totul este - se pare - foarte adevărat! Cartea este un non-fiction! Personajele trăiesc și auzim despre ele la toate canalele de știri. 

Bref: un corporatist american plonjează în jungla afacerilor din Europa de Est de după căderea regimului comunist. După o escală în Polonia (ar fi putut fi România, n-ar fi fost nicio deosebire) se stabilește la Moscova și își deschide un fond de investiții. De-aici încolo... viața bate filmul!

Povestea noului nume - Cei care pleacă și cei care rămân - Povestea fetiței pierdute

„Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei care rămân”, „Povestea fetiței pierdute” de Elena Ferrante

Adică volumele 2, 3 și 4, continuare a primului („Prietena mea genială") care împreună - toate patru - formează „romanele orașului Napoli" sau „tetralogia napolitană".

O saga începută într-un Napoli din anii postbelici până dincolo de anii cutremurului politic, social și cultural declanșat de operațiunea „Mani Pulite"; o poveste despre violență, sărăcie, dragoste, iluzii, brutalitate, mafioți sau comuniști, despre o Italie care se transformă sub ochii noștri pe parcursul a șaizeci de ani prin prisma unei prietenii - pe cât de indesctrutibile, pe atât de volatile - dintre două femei.

Este o epopee extraordinară, o frescă răscolitoare și emoționantă, incredibil de acaparantă, pe care o citești pe nerăsuflate, neștiind cum ai ajuns să termini atât de repede peste 1600 de pagini! 

Alianța Diavolilor: Pactul lui Hitler cu Stalin, 1939-1941

„Alianța Diavolilor” de Roger Moorhouse

Hitler și Stalin bat palma și devin prieteni când miniștrii lor de externe - Ribbentrop și Molotov - semnează pactul de neagresiune la 23 august 1939. Ulterior, Stalin a pretins că fusese forțat să semneze pactul și că protocolul secret al acestuia – care se referea la granițele țărilor baltice și Poloniei și la dezinteresul total al Germaniei față de Basarabia și Bucovina de Nord – nici măcar n-a existat! Și așa a spălat pe creier o lume întreagă... Știm azi că al Doilea Război Mondial a debutat cu invadarea Poloniei dinspre vest de către Germania fascistă și a continuat tot cu invadarea Poloniei... dinspre est, de către Rusia comunistă. Hitler și-a făcut jocurile în vestul Europei, iar Stalin a atacat Finlanda, a invadat balticii și estul României, Basarabia...

Odată cu trecerea timpului, milioane de oameni au fost afectați de paranoia și de dorința de putere a celor doi dictatori. Efectele acestui pact se simt și în ziua de azi...

(Don't worry, există - as we speak - destui apărători ai lui Stalin, au fost, sunt și vor fi, că asta-i lumea... )

Fontana di Trevi

„Fontana di Trevi” de Gabriela Adameșteanu

Plecată în Occident cu ani buni înainte de 1989, Letiția se întoarce periodic în Bucureștiul aflat într-o veșnică tranziție, pe urmele unei moșteniri iluzorii și a speranței, la fel de iluzorii, că va găsi o editură care să-i publice o nouă carte. Avem parte de un fascinant joc de "du-te, vino" între trecut și prezent, un joc al demontării tuturor miturilor și iluziilor, iar marea revelație este că adevărul nu ne face neapărat mai liberi! Pentru că fiecare are un adevăr de uz personal care rareori se întâlnește cu adevărul de uz personal al celuilalt.

Un roman ca un concert de muzică clasică: impunător, greu, palpitant, răscolitor. Au trecut (când oare?) peste 30 de ani de când am citit "Dimineață pierdută", un alt roman faimos de-al Gabrielei Adameșteanu

Hrușciov, omul și epoca sa - Tatăl meu, Beria

„Hrușciov, omul și epoca sa” de William Taubman & „Tatăl meu, Beria” de Sergo Beria

Prima, scrisă excelent, ni-l dezvăluie pe țăranul cu patru clase, necioplit și necitit, dar șiret și deștept, care a ajuns să fie succesorul lui Stalin. De numele lui se leagă criza cubaneză a rachetelor și destalinizarea. A fost primul țar roșu detronat și rămas în viață. 

Cea de-a doua, scrisă de fiul lui Beria, încearcă sa-i găsească circumstanțe atenuante celui de numele căruia se leagă cei mai crunți ani de teroare stalinistă. După moartea lui Stalin, între Hrușciov și Beria a început războiul pentru succesiunea la „tronul" Rusiei sovietice. Hrușciov a învins, Beria a fost judecat și executat. Ar fi putut fi (și) invers, pentru că niciunul dintre cei doi nu era „inocent", amândoi fuseseră baronii lui Stalin... 

Una peste alta, din mai fiecare pagină, indiferent de carte, reiese pregnant figura lui Stalin, cel care dispune de viața tuturor după cum vrea, cel care dictează tot, știe tot, face tot... 

Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin

„Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin” de Orlando Figes

Abia a apărut, am fost norocos să o găsesc imediat și surpriza este incredibilă, peste așteptările mele. De obicei istoria se învârte in jurul regilor, președinților sau al conducătorilor lumii. Le știm tabieturile, viciile și pasiunile, palatele și dormitoarele. Însă rareori istoria coboară și în stradă! Știm totul despre Lenin și Stalin sau despre Henric al VIII-lea și Ludovic al XIV-lea. Dar vocea supușilor, vocea noastră, a oamenilor de rând, a prostimii, a electoratului? Bine, e o figură de stil: electorat!- ce electorat putea exista pe vremea celor pomeniți mai înainte?! Am citit destule platitudini și fraze sforăitoare despre popor etc. Acum e altceva!

E ca un joc de puzzle! „Vorbind în șoaptă" reușește performanța de a pune cap la cap fragmentele care nasc această frescă de dimensiuni epice a glasului celor care au îndurat istoria sub Stalin. Un simplu cuvânt sau gest putea fi începutul unei cariere nemaipomenite sau putea distruge un întreg neam. Familiile locuiau la comun cu alte familii în apartamentele sovietice și orice ceartă, cât de mică, ducea adesea la denunțuri fatale. În spatele zâmbetului colegului, prietenului sau al propriului copil se putea ascunde un colaborator al securității. Într-o lume în care oricine era suspect, nici măcar membrii nomenklaturii nu erau scutiți de delațiuni și arestări. Vedem și înțelegem cum se desfășura viața de zi cu zi în anii stalinismului: neîncredere, teamă, compromisuri, trădări, paranoia... O priveliște de infern a trecutului dureros al Rusiei în vremea lui Stalin... 

Au trăit și românii astfel de vremuri! 

Viața nu-i croită după calapod

„Viața nu-i croită după calapod” de Aurora Liiceanu

Cred că înșiruirea unor titluri de capitole ale cărții ține - cu mult mai bine - loc de orice comentariu:

Adieri de kitsch la o nuntă țărănească • Matrioana, macaroanele, cucuveaua și țucalul • Intelectualii semidocți, vatmanul și alții • Femeia neînduplecată • Întâlniri ciudate • Orice sfârșit naște un început • Copilul – mod de utilizare • Psihologul și secretele

Enjoy!

Lebedele de pe Fifth Avenue

„Lebedele de pe Fifth Avenue” de Melanie Benjamin

Pentru mine, din toată foșgăiala asta epică și strălucitoare a New York-ului celor rich and famous rămâne gustul amar al volatilității (a aproape) oricărei prietenii: traiectoria de la clipele inestimabile care fac savoarea unei prietenii până la sfârșitul brusc, aparent inexplicabil, datorat ambelor părți deopotrivă.

Altfel, avem de-a face cu o neașteptată invitație - free of charge - la o petrecere unde se servește șampanie la pachet cu secretele cele mai murdare ale elitei newyorkeze! Fascinant!