joi, 29 septembrie 2022

„Blonda” (2022)

„Blonda” de Andrew Dominik

Este un film mult prea lung, prea întunecat și prea trist. Avem încă un film care își propune să demonteze marile mituri americane, embleme ale „visului american”, gen Elvis sau Marilyn. Este istoria degradării unei femei, este Marilyn abuzată de mama ei, Marilyn forțată să dea „testul canapelei”, Marilyn bătută de soțul ei, Marilyn exploatată de 20th Century Fox, Marilyn făcându-i o felație lui J. F. Kennedy...

În mod surpinzător, deși am fi putut avea o fascinantă radiografie a devenirii și decăderii celebrei blonde hollywoodiene, într-un final ne alegem cu lumea văzută - la propriu! - prin vaginul lui Marilyn Monroe! Regizorul insistă incredibil de mult pe nuditate, practic Marilyn există în doar două ipostaze: când plânge și când e goală. Și mult prea mult sex, în doi, în trei... OK, știm că Marilyn era o „zeiță a sexului”, dar se pare că este singurul lucru pe care l-a reținut regizorul despre ea.

Asta nu înseamnă că Ana de Armas, cea care o interpretează pe Marilyn, nu este extraordinară! Este probabil cea mai bună dintre toate actrițele care au interpretat-o pe Marilyn. Asemănarea este izbitoare și Ana de Armas face toți banii. Dar nici măcar ea nu poate salva acest film, altfel plin de abordări inedite, cu schimbări de format al ecranului, cu treceri de la alb negru la color, cu flash back-uri și scene care transcend realității.

La sfârșit, impresia generală este că Marilyn a fost abuzată încă o dată și noi am fost martori fără voie ai unui viol. Blondă, prostuță, debilă mintal, naivă - asta e ce transpare din film. Dar magia? Declick-ul? Diferența dintre ea și celelalte blonde de la Hollywood? Unde este acel lucru care a făcut-o să dorească să se transforme din Norma Jean în Marilyn? Unde este explicația pentru care ea ne-a rămas atât de dragă până în ziua de azi? Unde este forța pe care Marilyn o emana de pe ecran?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu