„Tata mută munții” (2021)

„Tata mută munții” de Daniel Sandu

Un tip matur - aparent important - află că fiul său din prima căsătorie și prietena acestuia au dispărut în munți, în plină iarnă, surprinși de vremea proastă în timpul unei drumeții la mare altitudine. Lasă totul baltă, inclusiv pe noua lui soție - gravidă și mult mai tânără - și pleacă urgent spre stațiunea montană cu pricina, în speranța că-și va găsi băiatul viu și nevătămat.

După câteva zile de căutări fără niciun rezultat, personajul nostru decide să-și adune propria trupă de salvatori, în ciuda împotrivirii echipei locale de salvamontiști și pornește el însuși pe munte, deși n-are antrenament, refuzând cu disperare să accepte evidența și continuând bătălia crâncenă cu natura dezlănțuită.

Dacă vă mai spun că tipul respectiv este interpretat de Adrian Tițieni (un rol de excepție, extrem de convingător), mă veți crede poate când voi afirma că tema centrală a filmului este, sau și-ar dori să fie, disperarea unui tată în fața tragediei pierderii unui copil.

Dar, nu-i așa de simplu! Asta nu e tot! „Tata mută munții” pare să fie un film de aventuri, de acțiune, o expediție contra cronometru pentru salvarea unor oameni, un film despre iarnă, zăpadă, viscol și avalanșe, însă asta e doar la suprafață! Pentru că, în realitate, rămâi cu o imensă revoltă după vizionarea acestui film!

Pe parcurs ne dăm seama că tatăl jucat de Tițieni este un fost sau actual mahăr de la securitate, căruia puțin îi pasă de regulile respectate de toată lumea. Ne este clar că acest individ poate trece peste cadavre pentru a-și atinge scopurile, iar acum se folosește în mod abuziv de privilegiile castei sale, aducând la fața locului - nici mai mult, nici mai puțin - un batalion de trupe speciale ale securității, cu toată tehnica din dotare (computere sofisticate, drone, aparatură de detectat telefoanele mobile), pentru a-i salva fiul. Așa că suntem puși în fața unei dileme îngrozitoare: scuză oare iubirea paternă comiterea unor ilegalități și abuzul de putere? Bref: poate cineva în țara asta dacă - Doamne ferește! - i-a dispărut copilul pe munte să cheme securitatea și să-i comande să-i caute copilul?!

Dincolo de poziția socială, personajul tatălui este unul dintre acei oameni care au impresia că pot face orice, care refuză să piardă sau să accepte înfrângerea. Alții, cei mai mulți și mai modești, poate că ar accepta inevitabilul. Iar acum pun și eu o întrebare: păi, acei oameni mulți - ar avea ei vreo altă alegere? Ar putea ei să cheme securitatea ca să le stea lor la dispoziție când și cât vor ei? Eu, unul, pot să accept ideea că un super-miliardar poate să cheltuie oricât ca să-și salveze copilul. Dar, nu mă simt confortabil cu ideea că un bugetar profită de privilegiile funcției sale. Știu, sunt naiv. Oricum, am zis deja: dilema este îngrozitoare!

Interesant dar și amar, foarte amar, acest nou film al regizorului Daniel Sandu, autorul lui „Un pas în urma serafimilor”.