„Floarea soarelui” (1970)

„Floarea soarelui” de Vittorio de Sica

O italiancă al cărei bărbat nu s-a mai întors de pe frontul rusesc nu acceptă că acesta ar putea fi mort și pornește în căutarea lui. Italianca este Sophia Loren, iar soțul dispărut este Marcello Mastroianni. Cu o asemenea distribuție de zile mari n-ai cum să zici nu acestui film!

Și iat-o pe Sophia Loren a noastră sosind în Moscova de la sfârșitul anilor '60 și de acolo, mai departe, pe câmpiile ucrainene pline de cruci și de floarea soarelui sub care zac mii de soldați morți în cel de-Al Doilea Război Mondial. Desigur, conform regulilor oricărei melodrame, îl va găsi pe Marcello Mastroianni viu și nevătămat, însurat și cu copil! Evident că, rănită, Sophia Loren va lua primul tren înapoi spre Italia, și după un plâns bun își va vedea mai departe de viața ei până când, într-o seară, primește un telefon de la... Marcello Mastroianni, proaspăt sosit din Rusia sovietică special ca să o vadă!

Doar că și ea are acum un bărbat și un copil... Așa că fiecare va trebui să-și urmeze propriul destin! Da, este o melodramă ale cărei puncte forte sunt cuplul Loren-Mastroianni și povestea eternă de dragoste pe care nici războaiele nu o pot învinge!

Dar, stați așa! Toate bune și frumoase, numai că... ceva nu este în regulă! Cum adică un soldat inamic este salvat de la moarte de o rusoaică (Mașa) și apoi trăiește bine mersi cu ea, îi face un copil și primește și casă la bloc în buricul Moscovei? Ba mai mult, este lăsat de binevoitoarea secretară de partid să plece singur în Italia ca să se vadă cu fosta nevastă?! Și cum este posibil ca să vină o italiancă în Uniunea Sovietică și să umble ea așa, de capul ei, din poartă-n poartă ca să-și găsească bărbatul? Asta este ceva de domeniul științifico-fantasticului, este pură propagandă sovietică, e o poveste de spălat creierele!

Cu atât mai mare este meritul Sophiei Loren de a putea să ne facă să privim acest film fără să mai băgăm în seamă povestea gogonată regizată de Vittorio de Sica, grefată peste niște realități cât se poate de crude! Da, au fost tragedii, au fost oameni pe care războiul i-a despărțit, părinţi care şi-au căutat copiii sau invers, fraţi care s-au împrăştiat care încotro, nemaivăzându-se niciodată, oameni care au fost nevoiţi să fugă...

Mă declar, totuși, încântat când niște actori sublimi, precum Sophia Loren și Marcello Mastroianni, ne fac să lăsăm deoparte propaganda și să le urmărim povestea lor de viață, dincolo de ce-a vrut să ne bage pe gât regizorul! Recomand acest film tuturor acelora cărora le plac melodramele bune.