„Strada Umanității, numărul 8” (2021)

„Strada Umanității, numărul 8” de Dany Boon

Un film despre pandemie? O comedie, și franțuzească pe deasupra?! Bun, se pare că am avea toate motivele să ne uităm la „Strada Umanității, numărul 8.” Suntem în martie 2020 și lumea este îngrozită de această epidemie globală, iar în Parisul pustiu se aude vocea lui Emanuel Macron care anunță războiul împotriva noului coronavirus și carantina totală. În timp ce mulți parizieni au plecat deja în provincie, câteva familii rămân în izolare acasă, așa cum au făcut și eroii noștri din clădirea de pe Strada Umanității de la numărul 8. Și, de aici, urmează o poveste în care ne regăsim cu toții, mai mult sau mai puțin, pentru că de-acum putem zâmbi amuzați și să ne recunoaștem trăirile de atunci, putem să ne distrăm pe seama nebuniei de la început și a fricii omniprezente, putem râde de cât de des ne spălăm pe mâini sau ne dezinfectam...

O spun de la început, ca să nu-mi aud vorbe: da, „Strada Umanității, numărul 8” este un film drăguțel, dulce-amărui, am mai și râs... Și cam atât! Dar, ce comedie ar fi putut ieși cu toate aceste personaje adunate la un loc! Pentru că avem niște personaje demne de un azil de nebuni: ziaristul ipohondru și panicat (interpretat de cel care este și regizorul filmului, Dany Boon) împreună cu nevasta avocată; proprietarul belgian, antivaccinist și conspiraționist; cântăreața însărcinată și soțul ei, instructor de fitness; administratorul îngrijorat de starea soției sale, care se află în spital, bolnavă de covid; bătrâna proprietară a barului de la parter și doctorul nebun care crede că va descoperi vaccinul miraculos contra virusului; asistenta misterioasă, care lucrează chiar la spitalul unde este internată nevasta administratorului. Plus copiii și animalele de companie.

Repet, ar fi putut ieși o super-comedie, dar nu este cazul aici. Personajelor le lipsește subtilitatea. Bărbații din film sunt atât de enervanți încât începem cu toții să sperăm că soțiile lor vor divorța de ei până la sfârșitul filmului! Și că toate odraslele lor se vor cere singure la orfelinat! Nu este de mirare că și scenariul este la fel de plat ca personajele. Totul este previzibil. Sigur, zâmbim și ne amuzăm, pentru că exact la fel am făcut și noi, dar filmul ăsta nu are nicio intrigă! Ne plictisim ușor în fața unei povești ale cărei singure mize sunt: va fi eliberată din spital soția administratorului? Sau: se va împăca proprietarul belgian cu soția? Sau: va inventa vaccinul acel doctor nebun?

Două ore sunt cam prea multe pentru un astfel de subiect căruia îi lipsește savoarea. Regizorul bifează toate clișeele cunoscute și pare că se inspiră din viața de zi cu zi a oamenilor izolați în case, de la care a preluat întâmplările din film: munca de acasă, școala online, testul PCR, controalele poliției, asistenta stigmatizată de vecini, doctorul nebun care nu știe nimic. Amuzante toate, dar... clișee!

A doua parte a filmului este mai bine ritmată. Mai presus de orice, nu pot să nu remarc că există cineva care s-a distrat mai bine decât noi, mai bine decât echipa de filmare și mai bine decât toată lumea: actorul care l-a interpretat pe doctorul nebun! Îi dau, totuși, o bilă albă acestui film franțuzesc pentru că ne pune o oglindă în față, fiecăruia dintre noi! Și ăsta este deja un lucru pe care puține filme reușesc să îl facă.

Garantez că un astfel de film văzut împreună cu prietenii - sau cu cine a stat fiecare în lockdown - va trezi multe zâmbete și râsete și o discuție ulterioară mai amuzantă decât filmul!