„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (2010)

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” de Andrei Ujică

Să zicem că m-am născut după 1989, să mai zicem că habar n-aș avea despre ce va fi fost înainte să mă nasc eu, și să mai presupunem că am dat peste acest film „autobiografic” și că îmi fac timp să văd și eu cine dracu' a fost și ce a făcut Ceaușescu. Asta ar fi o variantă! Aș putea reformula chiar: să zicem că aș fi american și că nu aș ști nimic despre România și că aș vedea acest film. Oare ce-aș înțelege?

A doua variantă ar fi că știu foarte bine ce a fost înainte de 1989, că știu foarte bine cine a fost și ce a făcut Ceaușescu și că - deodată - văd acest film! Păi, dacă aș fi un nostalgic, acest film ar fi o bucurie pentru mine! L-aș pupa pe regizor pentru clipele plăcute pe care m-a făcut să le retrăiesc! 

Dar altfel?! Ce reacție pot să am văzând această așa-zisă autobiografie? Imaginile au o forță extraordinară! De la început până la sfârșit privești fascinat și intrigat această înșiruire de imagini din viața lui Ceaușescu - unele cu sonor, altele fără - și cu greu îți dai seama că totuși, acest colaj, montaj - whatever - are un sens!

Stai pur și simplu 3 ore în fața unor imagini document din epoca lui Ceaușescu, fără ca regizorul Andrei Ujică să intervină cu vreo explicație, să ne spună ce vedem, pe cine vedem, și de ce vedem anume acele imagini și nu altele. Pentru că da, regizorul a avut la dispoziție o mie de ore de filme documentare despre Ceauşescu, făcute înainte de 1989, din care a ales să decupeze și să folosească doar 3 ore, pe care ni le-a redat sub forma unui (alt) documentar care s-ar vrea: lumea văzută prin ochii lui Ceaușescu! Ăsta pare să fi fost sensul dorit de regizor!

Măi să fie! Păi, don regizor! Dacă ni-l arăți pe Ceaușescu vorbind frumos la înmormântarea lui Gheorghiu Dej, de ce nu ni-l arăți și când îl denunță pe același Gheorghiu Dej, așa cum o făcuse mai înainte Hrușciov cu Stalin? De ce, ca să zic așa, îl cenzurezi pe Ceaușescu? Că zici că vedem lumea prin ochii lui, nu? De ce nu ni-l arăți și îmbrăcat în general de armată înfăptuind colectivizarea țărănimii? Și cu canalul Dunăre-Marea Neagră ce-ai avut de nu ni i-ai arătat pe Nea Nicu și Lenuța plimbându-se cu bărcuța? 

În fine, să luăm filmul ca atare, asta a fost alegerea regizorului. La urma urmelor, oricând poate veni altcineva care să ia din nou cele o mie de ore de filmare cu Ceaușescu și să compună alte 3 ore, cu alte imagini... Una peste alta, după acest film, unii vor ajunge să-l compătimească pe bietul Ceaușescu. Ce soartă a putut sa aibă! Mulți vor sfârși prin a-l simpatiza. A fost șmecher! A avut lumea la degetul mic! S-a văzut cu toate mărimile lumii! A colindat toată planeta! Și, vai... privirea aceea pe care o are la înmormântarea mamei lui... îți dau lacrimile, ce mai! Ce dictator, bre! Toată lumea l-a iubit și l-a aplaudat peste tot: la congrese, în vizite de lucru, pe ogoare, pe șantiere... Îl aplaudau muncitorii, țăranii și intelectualii, toată țara! 

Și, deodată, așa din senin, la nu știe ce congres, se trezește un boșorog să îl vorbească de rău pe Ceaușescu! Ce forță, ce impact ar fi avut acest moment - ar fi fost un punct de inflexiune în desfășurarea filmului - dacă regizorul nu s-ar fi străduit atât de mult să ni-l umanizeze pe Ceaușescu! 

Ok, am înțeles! Și dictatorii sunt oameni. Nu puteai să faci un serial, don regizor? N-au fost cam puține cele 3 ore? Nu faci niște documentare și despre Stalin, Hitler și Mao?