„Blindatele morții”

„Blindatele morții” de Sven Hassel

Sven Hassel era foarte popular în anii '70 și '80. Romanele lui ne propuneau perspectiva germană a celui de-Al Doilea Război Mondial, ceea ce era ceva absolut inedit pentru noi, plictisiți de cărțile și filmele rusești de război despre drăguții de soldați ruși versus bestiile naziste. Filmele americane erau mult mai atractive, dar războiul era redat tot prin prisma aliaților. Văd că acum Sven Hassel este din nou la modă, romanele lui fiind cu atât mai credibile cu cât războiul dus de ruși în Ucraina pare să fie scos direct din paginile romanelor sale.

În filmul „Pasărea albastră” este un moment în care Mytil și Tyltil cotrobăie prin „Castelul nopții” și deschid o ușa din spatele căreia dau să iasă toate ororile tuturor războaielor duse de omenire. Cu greu reușesc cei doi să închidă ușa la loc, răsuflând ușurați, și ei și noi, spectatorii. „Blindatele morții” este o astfel de ușă prin care ies rând pe rând toate atrocitățile, ororile și brutalitățile ultimului război mondial. Inimaginabilul ni se dezvăluie în toată hidoșenia lui. Crimele de război sunt comise de ambele părți, ruși sau germani deopotrivă.

Trimiși pe frontul de est, unde speranța de viață se măsoară în săptămâni, Sven Hassel și tovarășii săi - Porta, Micuțul, Bătrânul și Legionarul - luptă până la capăt, dar nu pentru Germania și nici pentru Hitler, ci pentru a supraviețui. Umorul negru se împletește cu scenele sumbre în această frescă de coșmar a războiului văzut de la firul ierbii. „Blindatele morții” este o descriere pe cât de brutală, pe atât de captivantă a dezumanizării provocate de război, într-o cheie pe care, de regulă, cărțile de istorie o lasă deoparte.