„Adversarul” (2002)

„Adversarul” de Nicole Garcia

Cine vrea să vadă un film la care să se distreze sau să se simtă cât de cât bine, trebuie să evite „Adversarul”. Povestea pare exagerată, dacă nu chiar imposibilă: un individ care minte timp de optsprezece ani, spunându-le tuturor că este medic, dar care în realitate își petrece zilele fără să facă nimic.

Și totuși, de această dată viața chiar bate filmul! Această grozăvie s-a petrecut cu adevărat! În 1993, un medic francez şi-a omorât soţia, cei doi copii şi proprii părinţi, iar apoi a încercat să se sinucidă. S-a dovedit că nu era medic aşa cum pretindea şi că își minţise familia, prietenii și cunoscuții de mai bine de optsprezece ani. Pe cale de a fi descoperit, individul i-a omorât pe toți cei pe care pretindea că-i iubește, nesuportând ideea că va fi dat de gol în fața lor. A fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Pentru francezi, subiectul filmului era arhicunoscut, așa că regizoarea Nicole Garcia trebuia să vină cu ceva nou ca să suplinească lipsa tensiunii și a surprizei. Pentru unul ca mine, care habar n-aveam de ceea ce se întâmplase în Franța, au existat și tensiunea și surpriza. Dar nu acestea sunt atuurile filmului. Regizoarea încearcă să ne facă să înțelegem imposibilul: ce a fost în mintea criminalului. Și cred că pe parcursul filmului ne dăm seama cum un tată și un soț iubitor și-a construit o viață iluzorie, un statut bazat pe o minciună continuă care a dus la tragedia din final. Fiecare dintre noi a cochetat la un moment dat cu minciuna sau și-a creat diverse fantezii. Dar, din fericire, cei mai mulți dintre noi ne-am oprit la timp!

Daniel Auteuil este formidabil în rolul acestui individ inodor și incolor care trăiește cu frica de a nu fi prins, alunecând încet spre abisul care-l va transforma în criminal. De la prima minciună s-a adâncit atât pe sine, cât și pe ceilalți într-o cascadă de minciuni din care nu a mai putut scăpa. Dimineață după dimineață, optsprezece ani la rând, a pretins că pleacă „la serviciu”, oprindu-se de fapt prin diverse parcări sau camere de hotel, așteptând în singurătate... să treacă timpul. A luat banii părinților, ai socrilor sau ai prietenilor pretinzând că îi investește cu dobânzi mari, în fapt folosindu-i ca să-și finanțeze traiul și să cumpere lucruri scumpe.

Până la urmă, acest film este un fel de jurnal al unei tragedii amare, de neînțeles pentru un om normal. Un film frumos despre tot ce poate fi mai urât pe lumea asta!