„Joker” (2019)

„Joker” de Todd Phillips

Un cinefil pasionat va descoperi că aluziile la alte filme celebre abundă la tot pasul: „Șoferul de taxi”, „Portocala mecanică”, „Crucișătorul Potemkin”, „Mica muzică nocturnă”, „Regele comediei”, „M - Un oraș își caută ucigașul” și încă vreo câteva.

Avem un film fără happy-end. Fericirea din finalul filmului îi aparține doar lui, clovnului asasin, care își joacă rolul vieții în fața unei audiențe în extaz. Numai că fiecare are un alt motiv de fericire: Joker și-a îndeplinit visul de a fi un clovn celebru, iar gloata și-a găsit un exponent, un simbol! 

Trebuie să spun că am urmărit acest film cu aceeași mirare, stupoare, fascinație sau oroare cu care am văzut „Portocala mecanică”. Avem revelația modului în care răul și viteza cu care se propagă, asemenea unui tsunami, mătură tot în cale și atinge toate aspectele societății noastre! 

Practic, acest film scanează devenirea unui geniu al răului. Avem oglinda a tot ce stă să irumpă mai groaznic din vina fiecăruia și a tuturor, a individului, dar și a societății.

Filmele anilor '60 rezolvau altfel dilemele acestea: alienarea, singurătatea, problemele psihice, paternitatea, hărțuirea etc. Acestuia îi lipsește subtilitatea. Totul e prea la vedere. Realizatorii par să nu aibe prea mare încredere în inteligența noastră. Cei din anii '60 credeau - dimpotrivă -  mai mult în puterea noastră de discernământ, uneori chiar prea mult! 

Una peste alta, avem un film care trebuie văzut neapărat, iar Joaquin Phoenix este excelent!