„Maria, Regina României” (2019)

„Maria, Regina României” de Alexis Cahill

 

Primul Război Mondial s-a încheiat și învingătorii s-au adunat la Paris pentru conferința de pace. Brătianu are nevoie ca de aer de intervenția Reginei Maria pentru a-și mări șansele de negociere în favoarea recunoașterii frontierelor României Mari. Aceasta este - pe scurt - povestea centrală a filmului. Este o filă de istorie astrală a României care cu greu poate fi redată în vreo carte sau în vreun film. 

În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă la Paris ca să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii: premierii Franței și ai Angliei și pe președintele Americii.

Pe lângă tema centrală, filmul mai deschide câteva povești secundare: un (viitor) Carol al II-lea cam penibil și cam neverosimil, câteva mari personaje istorice de la noi sau de afară (miniștri, politicieni, regi, prinți, ambasadori), un Ferdinand I introvertit și șovăielnic, un prinț Știrbey îndrăgostit iremediabil de Regină sau un colonel Boyle (salvatorul românilor de la Odesa) mare amator de galanterii...  

Trecem peste faptul că toată lumea vorbește englezește într-o epocă în care franceza era limba politicii și a saloanelor, trecem și peste povestioarele neduse până la capăt și putem ignora și cantitatea prea mare de glamour, de fast și de lux orbitor care dau acestui film regizat de Alexis Cahill o imagine de telenovelă despre cei bogați și faimoși.

Am mai văzut-o pe Regina Maria și în interpretarea Maiei Morgenstern - în „Triunghiul morții” - dar n-aș putea spune că figura actriței și a reginei s-au suprapus intr-atât - potențându-și imaginea una celeilalte - încât să devină un rol memorabil. Zici Regina Cristina, zici Greta Garbo; zici Scarlett O'Hara, zici Vivien Leigh, nu mai zic de Cleopatra și Liz Taylor, inseparabile în mentalul colectiv! Fabuloasa noastră Maia nu a avut un scenariu care să o servească.

De data asta avem o actriță care chiar aduce cu Regina Maria, putem crede că așa și era în realitate: Roxana Lupu - frumoasă, elegantă, deschisă, plăcută. Dar și acum lipsește ceva și nu neapărat din vina actriței. Pur și simplu scenariul nu o lasă să irumpă, să iasă din matcă, să ne facă să înțelegem de ce zicea generalul Berthelot - cu admirație - că în România nu există decât un singur bărbat, iar numele lui este Regina Maria!

N-o vedem pe femeia dârză și puternică, n-o regăsim pe „împărăteasa tuturor românilor”... Unde este „Leoaica” (Regina Maria) care se luptă cu „Tigrul” (Georges Clemenceau)? Desigur, toate intențiile bune sunt acolo, dar lipsesc cu desăvârșire drama și suspansul...  Tânjești după o tensiune, după niște întorsături, după o poveste care să te facă să o urmărești cu sufletul la gură - să te facă să uiți că știi ce s-a întâmplat în realitate!

Așa că nu ne rămâne altceva decât să așteptăm un alt film în care să li se dea prilejul Maiei Morgenstern, Roxanei Lupu sau oricărei alte actrițe să ne-o redea cu adevărat pe Regina Maria.