joi, 4 februarie 2021

Legături bolnăvicioase (2006)

„Legături bolnăvicioase” de Tudor Giurgiu

Anii '90, o lume încă cenușie cu câteva pete de culoare răzlețe ale capitalismului românesc. O studentă bucureșteancă îşi seduce colega de facultate venită din provincie. Șoc! Un film românesc cu lesbiene! Povestea lor de dragoste şi prietenie este un mix de poezie și senzualitate, dar ne așteaptă un alt șoc: naiva fată de la țară descoperă că prietena ei este într-o relație (mai mult sexuală decât de dragoste) cu un... băiat!

Bisexualism! Din ce în ce mai interesant! Da, dar adevărul este și mai tulburător și ăsta este cel de-al treilea șoc: băiatul respectiv este chiar fratele prietenei ei! Incest!

Odată devoalate toate aceste „legături bolnăvicioase”, filmul curge lin, nici încet, nici alert, captându-ți îndeajuns atenția pentru a afla deznodământul.

Totuși, dizertaţia celor două studente la Litere despre Chateaubriand într-o cârciumă este puțin cam prea mult! Nu zic că nu ar fi plauzibil, dar cred că e punctul minus al filmului. Ioana Barbu în rolul studentei de la țară seduse și abandonate este nemaipomenită! Tudor Chirilă in rolul fratelui incestuos este extraordinar.

Dar ce-or căuta Mihaela Rădulescu și Puya prin film... cred că nici măcar regizorul Tudor Giurgiu nu ar avea o explicație solidă! Una peste alta, avem un film care trăiește, respiră, atrage, incită - și pentru toate aceste lucruri, putem să uităm liniștiți de cele câteva minusuri ale sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu