Picnic la marginea drumului

„Picnic la marginea drumului” de A & B Strugațky

Prima dată l-am citit într-un almanah, prin 1985. A fost ca un scurt-circuit! 

Off topic: pe vremea cealaltă, în anii '80, dacă aveam parte de vreo bucurie, atunci una dintre acele mici bucurii lua forma unor...  almanahuri! Fiecare dintre noi găsea fix ce-l interesa: noutăți și poze despre starurile hollywoodiene, rebus, romane polițiste sau sience fiction, sport, memorii, modă, călătorii, ultimele știri despre grupurile de muzică pop sau rock, istorie, mult umor... îndeosebi lucruri despre care - în mod normal - nu auzeai la radio sau la tv și despre care nu citeai în presa obișnuită... 

Probabil cenzura mai închidea ochii, pentru că acele almanahuri erau vândute ca pâinea caldă. Nu aveam acces la presa străină, dar aveam - în schimb - parte de acele ore de învățământ ideologic, unde clănțăii acelor vremuri (deveniți ulterior clănțăii vremurilor de azi) ne țineau prelegeri despre societatea multilateral dezvoltată și ne îndemnau să citim „Scânteia”, în timp ce ei se delectau cu „Paris Match” sau „Stern”. 

Evident, n-are rost să exagerăm importanța acelor almanahuri, însă ele erau o bună sursă de informație, un mod de a te ține la zi cu noutățile din diverse domenii. Erai conectat la ce se întâmplă în lume. Altfel... erau unii care își formau bruma de cultură generală doar citind diverse prostii de prin aceste... „almanahe”, că erau pline și de așa ceva! Îi știți, sunt cei care peste ani aveau să-și continue educația pe „goagăl”...

Să revenim! În acei ani inodori, incolori, fără gust, fără miros... un roman că „Picnic la marginea drumului” era ceva extraordinar! Deseori literatura SF sau polițistă era ca un drog pentru mulți dintre noi, dar acest roman era de-a dreptul șocant! 

Red Schuhart, stalker-ul (o combinație de călăuză, contrabandist, explorator), era fix acel anti-erou cu care se putea identifica oricare dintre noi. Ce dacă intră ilegal în Zona interzisă de unde extrage obiecte valoroase - dar de neînțeles pentru mintea umană - pe care le vinde apoi pe piața neagră? Noi, cei din est, înțelegeam perfect ce rost avea piața neagră și personajul ne era și mai simpatic știind că explorează un teritoriu de care se temeau până și securiștii!

Nu am de gând să dezvălui nimic din ceea ce se întâmplă, cum se sfârșește totul și ce se alege de anti-eroul nostru. Dar pot să spun că este o îmbinare perfectă de sience fiction cu thriller psihologic. Povestirea te ține în tensiune, în crescendo, sunt scene terifiante, ca într-un film de groază, și mai fiecare pagină naște întrebări și reflecții ce țin de metafizică, psihologie, filosofie sau religie. Este probabil unul dintre acele romane cu un impact puternic, pe care nu le mai uiți niciodată!

Un ceva din spațiul extraterestru a aterizat pentru câteva ore în șase zone diferite de pe planetă, lăsând în urmă diverse resturi, sau dacă vreți, gunoaie. Așa cum oamenii merg la picnic și lasă în urma lor gunoaiele, la fel și vizitatorii au venit și au lăsat în urmă gunoaiele lor, reziduurile... Nimeni nu a văzut niciun extraterestru, dar zonele unde vizitatorii din spațiu au poposit - acum cu clădiri abandonate, infrastructură distrusă sau căi ferate în descompunere - au fost infestate cu un virus mortal pentru oameni. 

Iar acele resturi sau gunoaie sunt niște obiecte cu proprietăți și funcționalități de neînțeles pentru omenire, ceea ce le face extrem de valoroase atât pentru oamenii de știință, cât și pentru contrabandă. În plus, acum, la zece ani de la acea vizită - când începe acțiunea romanului - Zona a căpătat și aura unei legende: un teritoriu cu propriile sale legi, cunoscut doar de stalkerii care sunt practic în afara legii.

Sfârșitul este epic și ne pune pe fiecare în fața unei dileme: am face la fel dacă am fi în aceeași situație?

Închei și eu cu fraza de final a romanului: „Fericire pentru toți, pe gratis, și hai să nu plece nimeni supărat!”

Despre celebra ecranizare a lui Tarkovski, „Călăuza”, altădată...