„Monștri” de Marius Olteanu (2019)

„Monștri” (2019)

Titlul a fost ultimul lucru care m-a atras la acest film. Ba chiar m-a făcut să îl ocolesc multă vreme. A trebuit să citesc un sinopsis ca să mă decid să văd "Monștri". După ce l-am vizionat, am rămas la părerea inițială: titlul este cel mai contrariant și - din punctul meu de vedere - cel mai slab punct al acestui film. Bănuiesc că regizorul și-a dorit o traducere a ceea ce în engleză se numește „demons”, precum în expresii de tipul „everybody's got his own demons”. Tradusă în limba română, expresia are cu totul altă conotație. Noi spunem: „cutare are draci”, însă asta înseamnă că pur și simplu cineva este nervos, nu că are angoase existențiale, așa cum este sensul în limba engleză! Draci, demoni, monștri... Cam prea subtil!

Trecând de titlu, filmul te intrigă de la primele cadre, prin aspectul imaginii - în primele două părți imaginea este un pătrat, în cea de-a treia, cele două pătrate se reunesc, formând un ecran normal: simbolic, ea și el se reunesc, formând un întreg. S-a mai folosit acest stil, nu-i nimic nou sub soare.

Apoi te incită atmosfera și jocul actorilor. Ce-i drept, câteva secvențe se lungesc mai mult decât trebuie, dar actorii salvează stângăciile regizorului. Și mai este ceva care te zgârie pe urechi: anumite dialoguri care clar sunt traduse tot din limba engleză, precum acesta: „Cum ești?”, cu sensul „Cum te simți?” Sunt de acord că există o groază de lume care vorbește romgleză, dar... cum mama dracu' vrei autenticitate cu clișee lingvistice atât de neinspirate? Așa vorbim noi în viața reală? Hai să zicem că așa ar vorbi corporatiștii. Dar, în acest film, la fel vorbește și taximetristul!

Acțiunea filmului se întinde pe durata a 24 de ore, o noapte și o zi, în ambianța unui București zgomotos și indiferent - ca orice altă metropolă - la drama celor doi soți, interpretați magistral de Judith State și Cristian Popa. Nu voi dezvălui nimic din problemele cuplului, nici despre semnificațiile anumitor gesturi, vorbe sau revelații. Voi spune doar că - ajutat de acești doi actori incredibil de buni - regizorul are forța să te țintuiască în fața ecranului, propunându-ți diferite teme și reflecții.

Pe lângă cei doi, avem și un careu de ași în rolurile secundare: taximetristul (Alexandru Potocean), vecinul insuportabil (Gabriel Răuță), gigolo-ul gay (Șerban Pavlu) și bunica (Dorina Lazăr) - patru roluri genial conturate! Actorii își merită toți banii și toată admirația noastră!

Una peste alta, debutul regizoral al lui Marius Olteanu este promițător. Atingând teme destul de delicate și întunecate, filmul ar fi putut fi oricând o melodramă senzațională. Avem, în schimb, un film proaspăt, viu și incitant, cu final deschis. Premiul Publicului de la Festivalul de la Berlin din 2019 mi se pare pe deplin justificat!