 |
| „Eu, Claudius împărat” de Robert Graves |
Mă îndoiesc că se duce cineva în Mallorca pentru a vizita casa în care a trăit Robert Graves - un autor ale cărui cărți s-au vândut atât de bine încât și-a permis să se mute definitiv din perfidul Albion în însorita insulă mediteraneeană.
„Eu, Claudius împărat” - nu este nici prima, nici ultima carte de memorii apocrife ale unui împărat roman! Însă cartea de față este un roman captivant, cu intrigă solidă, plin de umor și extraordinar în a îmbina adevărul istoric cu ficțiunea.
Octavian August și-a învins toți adversarii, Cleopatra s-a sinucis, iar el devine primul împărat roman, instaurând o nouă ordine mondială, pax romana. Dublează suprafața imperiului și domnește peste 40 de ani. Însă Livia - ultima lui soție (și bunică a lui Claudius) - este eminența cenușie, ea este cea care îl conduce pe Octavian și - implicit - imperiul! La moartea lui Octavian, care nu a avut fii naturali, tronul îi revine fiului ei, sinistrul Tiberiu. Intrigile, crimele, teroarea, nebunia, trădarea, suspiciunea devin politică de stat. Lui Tiberius îi urmează un împărat și mai rău, Caligula, cel care și-a făcut calul senator!
Cum de-a supraviețuit Claudius tuturor acestor nenorociri astfel încât să ajungă el însuși împărat după asasinarea lui Caligula?
Considerat retardat din cauza infirmității sale fizice (era șchiop și bâlbâit), a preferat să-i lase pe toți să creadă despre el că este un simplu imbecil degenerat al familiei imperiale (care scrie despre istorie din când în când), astfel că a reușit să scape întreg de-a lungul domniilor lui Octavian August, Tiberius și Caligula.
Octavian August a murit de moarte bună, Tiberius a sfârşit omorât prin sufocare cu perna pe faţă, Caligula a fost asasinat de membri gărzii pretoriene. Tot ei îl pun împărat pe Claudius, care acceptă să devină împărat cu gândul că astfel va avea acces la arhivele secrete, pentru a scrie adevărata istorie a Imperiului.
Avem parte și de o continuare: „Claudius Zeul”, dar asta este o altă poveste...
